Proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor declarate vacante sau rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar s-a desfăşurat miercuri, începând cu ora 10. Dintre cei 2.199 înscrişi s-au prezentat 1.595, iar 130 s-au retras în timpul examenului din motive personale, 7 au părăsit sala din motive medicale. În Bihor, anul acesta au existat doar 188 de posturi titularizabile în învăţământul preuniversitar, faţă de cele 424 de anul trecut.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în timpul probei, un candidat pentru un post de profesor de Biologie a fost dat afară din examen după ce a fost prins copiind de către supraveghetori. "Bărbatul va putea susţine din nou examenul pentru posturi de suplinitori în sesiunea din august", a declarat BIHOREANULUI Ramona Bacter, purtătorul de cuvânt al IŞJ, precizând că deocamdată nu are alte detalii legate de fraudă.

Concursul de miercuri s-a desfăşurat în trei centre de examinare: Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul şi Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu". Tot aici vor fi afişate şi rezultatele examenului de titularizare, pe 18 iulie, după ce lucrările vor fi corectate, conform procedurii, în 11 centre din ţară.