Finala mare a etapei locale la fotbal s-a disputat joi pe terenul Liceului Don Orione. Echipele Colegiului Naţional Emanuil Gojdu şi Liceului Teoretic Lucian Blaga au jucat pentru a obţine locul I pe municipiu. Fotbaliştii din Blaga au câştigat cu scorul de 3 la 2 şi urmează să joace în finala judeţeană, alături de o echipă care va fi desemnată în urma jocurilor din judeţ.

La baschet, deşi mai există meciuri programate pentru această săptămână, ele nu pot schimba echipa de pe locul I. Lideri la puncte în clasament, elevii Liceului cu Program Sportiv Bihorul nu pot fi detronaţi, ei urmând să joace în finala judeţeană cu câştigătorii meciului dintre Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi Mihai Eminescu. "La baschet băieţi nu s-a înscris nicio echipă de la liceele din judeţ, aşa că finala etapei judeţene se joacă între echipele din Oradea", a declarat inspectorul sportiv Mirela Casetti, într-o conferinţă de presă, desfăşurată joi, la Direcţia pentru Sport a Judeţului Bihor (DSJ).

Şi la fete, echipa LPS Bihorul este câştigătoarea etapei locale de baschet. Sportivele vor juca în finala judeţeană cu învingătoarea grupei în care sunt programate meciurile dintre echipele Colegiului Mihai Eminescu şi Liceului Ady Endre, din Oradea, Colegiului Arany Janos din Salonta şi Colegiului Alexandru Roman din Aleşd.

La handbal, atât la fete cât şi la băieţi, locul I în etapa locală a fost adjudecat de către echipele Colegiului Tehnic Mihai Viteazul. Finalistele etapei judeţene se vor desemna în urma meciului din echipa de pe locul I pe municipiu, cea a Colegiului Partenie Cosma şi echipele din judeţ, în meciurile care se vor juca pe 27 martie.

Echipa de băieţi a Colegiului Mihai Viteazul este şi ea învingătoare în etapa locală, iar împreună cu handbaliştii Colegiului Dimitrie Leonida, aceasta va juca pe 27 martie împotriva handbaliştilor din liceele celorlalte oraşe ale judeţului.

Toate cele cinci finale judeţene ale Cupei Liceelor sunt programate pentru data de 29 martie şi vor avea loc la Arena Antonio Alexe.