În primul meci orădenii au predat o lecţie de polo şi s-au impus cu 9-5, după ce au condus la un moment dat cu 6-1. Însă în cel de-al doilea echipa orădeană a fost de nerecunoscut şi Dinamo a ieşit învingătoare cu 8-4.

Diferenţa a fost posibilă datorită unei prestaţii lamentabile a echipei oaspete, căreia nu i-a ieşit nimic. Au fost primele şi probabil singurele puncte cedate de CSM în sezonul regulat, pentru că orădenii mai au de disputat câteva restanţe cu echipe mult mai slab cotate.

CSM Frigo Conti va încheia acest sezon pe locul unu al clasamentului, cu prima şansă la cucerirea titlului naţional pentru a patra oară consecutiv. Vor urma 4 turnee finale la care vor participa doar primele patru clasate: CSM, Dinamo, Steaua şi Rapid.

Duşul rece, precum eşecul cu Dinamo, la o diferenţă de scor apreciabilă, nu poate decât să-i trezească la realitate pe poloiştii orădeni, care au cedat deja un trofeu, Cupa României, pierdută, în toamnă, chiar la Oradea, în faţa Stelei.