Ministerul Educaţiei a publicat, marţi înainte de prânz, rezultatele la Evaluarea Naţională, pe site-ul evaluare.edu.ro

În Bihor, 2.446 de candidaţi, dintr-un total de 3.757 înscrişi, au obţinut medii peste cinci şi au promovat, astfel, examenul.

Patru elevi bihoreni au luat nota 10 la toate probele, doi dintre aceştia provenind de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, unul de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” şi unul de la Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna”.

În conformitate cu regulamentul pentru protecţia datelor personale, Ministerul Educaţiei nu a publicat numele elevilor, ci doar codul unic primit de fiecare candidat.

Alţi cinci absolvenţi de gimnaziu au obţinut media 9,90.

La polul opus, cea mai mică notă, 1, adică punctul din oficiu, a fost obţinută de un candidat de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Drăgăneşti, semn că a predat foaia goală.

Elevii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii marţi şi miercuri, inclusiv prin e-mail. Notele finale vor fi afişate pe 4 iulie. 

Absolvenţii de gimnaziu care nu au putut participa la examene pentru că au fost în izolare sau carantină, din cauza virusului Sars-Cov-2, sau au avut alte probleme medicale, vor putea să susţină probele în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie.

Harta medii

UPDATE: Rata de promovare, peste 74%

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a anunţat, printr-un comunicat de presă, că rata de participare în judeţ a fost de 87,5%, iar cea de promovare de 74,39%, dat fiind că 3.288 de candidaţi au fost prezenţi la examen.

La proba de limba şi literatura română, 2.559 de candidați (77,26%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar opt de candidați au fost notați cu 10. La matematică, 2.181 candidați (66,19%) au note peste sau egale cu 5, iar 39 de candidați au obținut nota maximă.

La limba maternă, 608 candidaţi (96,05%) au obținut note de promovare, iar 8 candidaţi au luat nota 10.

Defalcat pe limbi de predare, 95,96% dintre candidaţii care au susţinut examenul în limba maghiară (numeric, 570) au promovat Evaluarea, iar şapte au luat nota 10, toţi cei 24 de candidaţi de la limba germană au promovat, iar la limba slovacă, 14 candidaţi (93,33%) au luat minimum 5, iar un candidat a luat 10.