Municipalitatea a anunţat, joi, că s-au pus în vânzare biletele pentru evenimentele din cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului European Music Open, respectiv o gală de operetă, una de balet şi un colocviu cu invitaţi de seamă. Cu preţuri între 10 şi 70 de lei, biletele se vând rapid, în special cele pentru galele artistice.

European Music Open va avea loc în perioada 7-11 iunie, festivalul fiind organizat de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune în colaborare cu renumitul tenor orădean Alexandru Badea.

La ediţia a II-a a Festivalului "European Music Open şi-au anunţat prezenţa unii dintre cei mai valoroşi solişti de operă, operetă şi prim balerini ai Operei de Stat din Viena, Volksoper Viena, Operei de Stat din Budapesta şi ai primei scene lirice româneşti, Opera Naţională Bucureşti.

Dirijorul Festivalului, la pupitrul orchestrei şi corului Filarmonicii de Stat orădene este domnul Marius Burkert de la Opera din Graz. „Cred că nu exagerez dacă spun că fiecare seară în parte a festivalului poate fi considerată un eveniment. Prezenţa Directorului de la Volksoper, Dl Robert Meyer, alături de solişti ai prestigioasei scene vieneze care vin la Oradea în cadrul Galei de Operetă care va încheia a II-a ediţie a festivalului European Music Open este o premieră naţională", spune Alexandru Badea, directorul artistic al festivalului.

Organizatorii au anunţat că biletele au fost puse în vânzare "din această săptămână" pentru evenimentele cu plată, care vor avea loc la Teatrul Regina Maria. Ele pot fi achiziţionate de la agenţia teatrului şi online, pe biletmaster.ro.

Gala de Balet va avea loc pe 9 iunie, de la ora 19, iar pe scenă vor urca La balerinii de la Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Budapesta şi Opera Naţionala Bucureşti, coordonator artistic fiind Renato Zanella. Deja multe dintre locurile din sală s-au vândut, la fel şi unele de la balcon. La fel s-a întâmplat şi cu biletele la Gala de Operetă programată pe 11 iunie, ora 19.

Ceva mai puţine bilete s-au vândut la evenimentul numit "Un cvartet de idei - …şi despre privilegii", din 10 iunie, ora 19, ai cărui invitaţi vor fi Ioana Pârvulescu, Calin Andrei Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici şi Andrei Vieru.