Echipa României şi-a aflat adversarele din prima fază a turneului final al Campionatului European de baschet feminin, rezervat jucătoarelor sub 18 ani şi programat a se desfăşura la Oradea în acest an, în luna august. Astfel, în urma efectuării tragerii la sorţi, echipa României a fost repartizată în grupa A, alături de reprezentativele Turciei, Suediei şi Rusiei.

Competiţia, programată în perioada 11-21 august, va aduce în Oradea 16 echipe naţionale printre care şi campioana europeană Spania, dar şi Franţa şi Serbia.

România a câştigat dreptul organizării acestui turneu final concurenţă cu Lituania, "o forţă în baschetul feminin", după cum afirma Carmen Tocală, preşedintele federaţiei naţionale de specialitate.

Pentru a putea găzdui, însă, întrecerea, pe lângă Sala Polivalentă de la Arena Antonio Alexe, "cea mai bună din ţară la acest moment", ar fi nevoie de investiţii serioase la sălile în care vor avea loc meciurile oficiale şi antrenamentele celor 16 participante.

Pentru partidele oficiale au fost propuse Arena "Antonio Alexe" şi Sala de Sport a Universităţii, iar pentru şedinţele de pregătire, Sala Liceului cu Program Sportiv Bihorul.

Pe de altă parte, oficiali ai Federaţiei Internaţionale de Baschet (FIBA) vor veni la Oradea în februarie şi aprilie pentru a verifica modul în care organizatorii respectă condiţiile asumate, verdictul final fiind dat în luna mai.

În perspectivă, preşedintele FRB se gândeşte la organizarea Campionatului European feminin din 2015 împreună cu Ungaria, în condiţiile în care cel masculin a fost "adjudecat" de Franţa şi Germania, după un lobby comun făcut de preşedintele francez Nicholas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel.