Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a anunţat, miercuri dimineaţă, că fondurile pentru programul Casa Verde au fost suplimentate.

Astfel, judeţul mai are acum disponibilă o sumă de 959.678 lei, pe lângă suma de 1,4 milioane de lei deja alocată şi teoretic alocată celor 217 dosare înregistrate luni şi marţi, în primele zile de funcţionare ale programului. Un calcul matematic arată că suma disponibilă acum ajunge pentru mai puţin de 150 de cereri de finanţare.

Aşadar, chiar şi cu această suplimentare, este imposibil ca banii să ajungă pentru toţi cei aproape 600 de bihoreni care s-au notat de luni încoace pe lista de ordine de la APM Bihor. După cum se ştie, sute de oameni au stat luni dimineaţă la coadă la Agenţie, pentru a-şi putea depune cererea de finanţare în programul prin care se alocă 6.000 de lei pentru montarea de panouri solare sau 8.000 de lei pentru pompe de căldură.