Pentru aproape 90.000 de elevi bihoreni, luni a fost prima zi din anul școlar 2026-2027, iar profesorii i-au așteptat în clase cu entuziasm.
Cei mai emoționați au fost, firește, elevii din clasele pregătitoare, care au, de acum înainte, de descoperit și de deprins un program complet nou.
Curiozitate mare a fost și în școlile reabilitate în „valul PNRR”, unde elevii au intrat în săli de clasă moderne.
O primă lecție
La Școala Gimnazială Dacia, a fost forfotă cu mai bine de 30 de minute înainte de ora 9, când era programată festivitatea de deschidere a anului școlar. Părinți și bunici au însoțit elevii la școală, negreșit având în mâini flori multicolore.
Trecerea de pietoni din dreptul școlii s-a aglomerat cum de mult n-a fost, în timp ce cea dinspre Palatul Baroc, la capătul bulevardului Dacia, a părut mai degrabă o capcană atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi: butoanele de declanșare a semaforului de către pietoni funcționează, nu însă și semaforul, „inteligent” doar cu numele.
În curtea școlii, învățătoarele celor cinci clase pregătitoare și-au așteptat elevii cu zâmbete largi, la fel și diriginții claselor de-a V-a, în timp ce ceilalți copii s-au întâlnit cu „doamnele” direct în clase.
Ceremonia, la fel ca în fiecare an, a început cu imnul României și a continuat cu o slujbă religioasă și discursuri ale oficialilor, cam lungi pentru răbdarea limitată a puștilor de 6 anișori. „Să nu încercați să fiți mai buni decât ceilalți, ci încercați să fiți mai buni decât ați fost ieri. Învățați să fiți buni, respectuoși, să vă sprijiniți unii pe alții”, i-a îndemnat directorul Alin Iuhas-Novac.
Artiștii s-au întors „acasă”
La alte școli, alte emoții. După un an școlar în care au învățat în două schimburi, înghesuiți într-o clădire mult prea mică pentru nevoile lor artistice și nu numai, elevii Liceului de Arte au revenit, luni, în sediul lor de pe strada Menumorut.
Cele trei corpuri de clădire ale școlii au fost reabilitate de Primărie în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar elevii le-au regăsit luni complet schimbate, cu un aspect modern.
Clasele au și dotări noi, adică bănci și catedre recent achiziționate, table inteligente, precum și sistem de ventilație. Proiectul municipalității n-a vizat și dotarea atelierelor de specialitate, astfel că, în încăperile renovate, profesorii și elevii lucrează în continuare cu vechile instrumente și echipamente.
„Clădirile școlii noastre arată absolut incredibil, sunt moderne și dotate, exact așa cum merită comunitatea Liceului de Arte din Oradea”, a spus Nicoleta Țâmpu, cea care a preluat conducerea școlii în această vară. Directoarea a dezvăluit și că pregătirea școlii pentru ziua de luni a însemnat un efort consistent al profesorilor și părinților, care în ultimele săptămâni s-au mobilizat pentru a muta piese de mobilier în clădirea proaspăt reabilitată. „Zeci de camioane cu mobilier și aparatură transportate, repartizate în săli, montate și curățate, adică un efort fizic uriaș și grija ca totul să fie pregătit pentru copii în prima zi de școală. A fost o adevărată simfonie a solidarității”, a spus Țâmpu.
Discursurile s-au încheiat, cum altfel, cu un moment artistic, elevi ai școlii cântând pentru colegii și profesorii lor, iar lucrări ale adolescenților care studiază artele plastice au fost de asemenea expuse în curtea școlii. În final, toți elevii s-au îndreptat spre clase, bucuroși că au parte de o școală înnoită. Pentru toți, a sunat clopoțelul...