Cea de-a doua sesiune pentru depunerea proiectelor în cadrul bugetării participative continuă până la data de 1 decembrie 2018, orădenii având posibilitatea de a se implica direct în dezvoltarea orașului lor, făcând propuneri pentru înfrumusețarea cartierelor.

Pentru a fi validate, proiectele trebuie să vizeze investiții de interes public general și să se încadreze în suma de 200.000 euro, bugetul total alocat pentru ele fiind de 1,5 milioane euro. Depunerea proiectelor se poate realiza prin platforma online dedicată bugetării participative (activ.oradea.ro), dar și în scris.

În cadrul primei etape a bugetării participative, peste 5.000 de persoane au votat 42 de proiecte. La întâlnirile publice care au urmat etapei de vot online au participat peste 3.500 de orădeni. Putem spune, deci, că a existat un interes mare din partea cetățenilor de a se implica, aceştia propunând și votând proiecte de înfrumusețare a cartierelor.

Ne dorim ca acest interes să continue și în a doua etapă. În prezent, lucrăm la documentațiile tehnice ale celor zece proiecte declarate câștigătoare în prima etapă, acestea urmând să fie realizate în cursul anului viitor.

În cadrul procesului de bugetare participativă aferent anului 2018-2019 au fost depuse 36 de proiecte, cum ar fi construirea unui skatepark, amenajarea unui parc în Cartierul Tineretului, amenajarea de piste pentru biciclişti, de alergare și altele.

Îi invităm în continuare pe cetăţeni să contribuie la realizarea de investiţii în oraş cu propriile idei înscrise pe site-ul activ.oradea.ro până la data de 1 decembrie și le mulțumim pentru implicarea lor. Proiectele care obțin cel mai mare punctaj în urma votului online și a dezbaterii publice urmează să fie cuprinse în bugetul Primăriei Municipiului Oradea pentru anul 2019.

Florin Birta
viceprimar al municipiului Oradea