Când jurnaliştii au ajuns la locul accidentului, era deja linişte. Maşina mică, un morman zdrobit, se încăpăţâna să rămână înfiptă în botul camionului. În jur, bucăţi din tăblărie împrăştiate peste tot. Două persoane, o femeie şi un prunc, zăceau fără viaţă pe asfalt, în propriul sânge, iar pompierii căutau febrili după alte victime, crezând că în ghemul de fiare mai este cineva...

Scena accidentului petrecut săptămâna trecută pe centură i-a impresionat inclusiv pe poliţiştii şi medicii de la SMURD. Mai ales prin prisma personajelor: o tânără mămică de 25 de ani şi fiul ei de doar un an, care şi-au găsit groaznicul sfârşit împreună. BIHOREANUL vă prezintă emoţionanta lor poveste...

Vis întrerupt

La cei 25 de ani, era o fată frumoasă. Cu un chip senin şi binevoitor, cunoştinţele zic că Roxana Sărătoc era genul de om care, dacă te vedea supărat, întreba imediat ce probleme ai şi cum te poate ajuta. Cu Cristi, un băiat cu 6 ani mai mare, fost instructor auto, s-a căsătorit în 2010, iar cum anul trecut, pe 31 octombrie, li s-a născut şi băieţelul - Elias George - pe care şi-l doreau enorm, amândoi se considerau o familie împlinită.

Tot ce mai visau era să primească cetăţenia americană, ca să se poată muta în America, unde părinţii şi fratele Roxanei s-au stabilit de 5 ani, şi unde Roxana chiar începuse o facultate. "Urmau să plece peste câteva luni. Taică-său a renovat şi a extins casa în care locuiau, pentru ei", povesteşte un verişor. Dar n-a fost să fie....

Luni, 26 noiembrie, Roxana şi sora ei, Romina, care locuieşte în Ioşia, stabiliseră să-şi petreacă seara în oraş, la Real, cu copiii lor. Cum Cristi era plecat în cursă prin Europa, soţia şi băieţelul lui stăteau la Romina, dar avuseseră o vizită de făcut, la o cunoştinţă, înainte de a ieşi. N-au mai ajuns acasă, să-i ia şi pe ceilalţi. Mergând dinspre Nufărul spre Calea Aradului, pe centură, în dreptul Cimitirului Municipal, Roxi a pierdut controlul Fordului pe care îl conducea, intrând frontal într-un TIR ce venea din sens opus. "Eram la 200 de metri în spate când am auzit bubuitura. Piese din maşină au sărit în sus cam 15 metri, totul a fost praf în jur", povesteşte un martor.

Impact devastator

Autotrenul cu număr de Dâmboviţa era condus de un bucureştean care, după cum au constatat poliţiştii, nu consumase alcool şi tocmai intrase în ţară prin Borş, încărcat cu 4 tone de benzină şi 12 de motorină. Atât şoferul, şocat, cât şi însoţitorul lui, au povestit că văzuseră doar cum Fordul le-a apărut în faţă "ca o torpilă". Urmele de frânare ale TIR-ului se întindeau pe circa 40 de metri.

Practic, maşina Roxanei a ţâşnit de pe banda II, a trecut peste o bandă şi s-a oprit doar după ce a izbit frontal camionul care circula pe banda I în sensul opus. Fordul a fost efectiv zdrobit şi târât 50 de metri, iar bucăţi din maşină - inclusiv motorul - au sărit în toate părţile. O parte din lucruşoarele lui Elias, care era prins în scăunelul special pe bancheta din spate, erau răspândite pe asfalt, iar perdeluţele maşinii, cu personaje din desene animate, zăceau lângă roţile camionului. În jur, bucăţi din caroserie şi roţi din cărucioare de copil întregeau un peisaj de coşmar.

Cum pe asfalt erau două cărucioare, o bună bucată de vreme echipajele de intervenţie au căutat între fiare şi alte victime. "Nefiind niciun supravieţuitor, se poate doar bănui că femeia a avut preocupări legate de starea copilului", declara încă de la faţa locului comisarul şef Dorin Sava, şeful Poliţiei Rutiere Bihor.

Veşti proaste

Ironia sorţii face că soţul Rominei, Emil, care lucrează la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului, a auzit prin staţie că centura era blocată din cauza unui accident. Ştiind că cele două tinere urmau să se întâlnească, bărbatul a sunat acasă. Presimţea ceva rău. "Sunt acasă, Roxi e pe drum. Am vorbit la telefon mai înainte şi zicea că mai are puţin şi ajunge", i-a răspuns Romina.

Când bărbatul a ajuns la accident a înmărmurit văzând că maşina victimei semăna cu cea a cumnatei. Pentru că n-a găsit plăcuţele de înmatriculare, a mers la cadavre. S-a îngrozit de ce a văzut, apoi şi-a sunat soţia, anunţându-i nenorocirea. "Nu! Roxi, Roxi, Roxi, sora mea...", striga Romina la locul accidentului, strângând în braţe hainele nepoţelului, în timp ce asistenţii de la SMURD încercau s-o liniştească.

Păreri şi păreriâ

Tragedia a stârnit valuri de empatie pe internet, mai ales în rândul comunităţii baptiste, din care face parte familia Roxanei. "În seara asta am pierdut doi îngeri. O să-mi lipsiţi, Roxana şi Elias", scria fratele lui Cristi pe Facebook.

Au curs sute de mesaje, majoritatea de condoleanţe şi susţinere pentru familie, dar au fost şi critici la adresa Roxanei. În termeni mai mult sau mai puţin răutăcioşi, s-au auzit glasuri care spuneau că trebuia să fie mai prudentă, cu atât mai mult cu cât avea în maşină un copil. "Da, e păcat că s-au pierdut vieţi omeneşti, dar acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toţi conducătorii auto: atenţie maximă atunci când sunteţi la volan, nu trebuie să vă intereseze nimic altceva decât şofatul", scria pe site-ul eBihoreanul.ro un cititor.

02 burtica.jpgOamenii au speculat inclusiv nişte fotografii de pe Facebook care o arătau pe Roxana însărcinată cu Elias, iar pe burtica ei Cristi plimba un TIR asemănător cu cel care avea să-i ucidă pe amândoi (foto). "Uitaţi-vă la marca TIR-ului şi la poziţia lui. E înfricoşător", scria alt cititor...

În plus, zvonuri că soţul tinerei ar fi aflat în străinătate prin staţia TIR-ului sau chiar de la televizor despre accident, ba chiar că sora tinerei ar fi surprins întreaga scenă a coliziunii la telefon, căci s-ar fi petrecut în timp ce vorbea cu Roxana, s-au extins rapid. Familia însă le neagă. "Nu sunt adevărate. Noi tindem să credem că Roxana s-a uitat la copil, pentru că, foarte grijulie, avea obiceiul să se întoarcă la el, să vadă cum e", povesteşte o rudă apropiată.

Mesaje de iubire

Tânăra mămică şi fiul ei au fost înmormântaţi joi în Cimitirul Municipal, unde peste o mie de oameni au venit să-i conducă "în veşnicie". Şi pastorii erau vizibil afectaţi de dispariţia celor doi, mai ales că, nu de mult, când s-a întors de la părinţii lor din SUA, le-a scris două mesaje care, citite azi, par nişte adevărate scrisori de adio.

"Mami, tati, mulţumesc că ne-aţi ţinut la voi cu atâta dragoste şi grijă. Mami, să ştii că te iubesc mult, chiar dacă nu ştiu aşa de bine să-ţi arăt. Eşti o mamă frumoasă, plină de iubire şi afecţiune, harnică, o să-mi fie dor de tine. Te rog să mă ierţi dacă ţi-am greşit. Tati, eşti aşa de fain şi frumos şi bun, şi ai atâta dragoste pentru noi. Mă rog neîncetat pentru voi. O să fie bine, foarte bine, într-o zi. Am cel mai tare tată şi cea mai faină mamă din tot universul. Vă ador, cu iubire, Roxana".

Tot ea a scris şi în numele lui Elias, mulţumindu-le "bunicilor mei cei faini, Mili şi Geo", că "m-aţi îngrijit cu atâta dragoste". "O să-mi lipsiţi cu desăvârşire, dar o să mă întorc eu la voi, în curând. Acum vă las, merg la tata meu bun. Vă iubesc", spunea mesajul copilului.

Roxana a fost înmormântată cu pruncul în braţe, lăsând în urmă întrebări la care nimeni nu poate răspunde. Dar povestea lor poate, şi chiar trebuie să fie o lecţie de viaţă, ce vorbeşte despre priorităţi şi decizii pe care le luăm adesea în grabă şi neatenţie. Şi a cărei singură concluzie clară de până acum e că plânsetul unui copil, oricât de supărător ar putea părea, e de o mie de ori de preferat liniştii apăsătoare ce se instalează în absenţa lui. Un dar de la Dumnezeu, pe care suntem datori să-l păstrăm în viaţă...


ANCHETĂ
A fost neatenţie

02 Dorin Sava.jpgDeşi încă de la început au lansat ipoteza că accidentul s-a produs cel mai probabil într-o clipă de neatenţie a mamei, poliţiştii au luat în considerare şi scenariul unei defecţiuni tehnice sau al unei explozii a roţii. "Urmele lăsate de maşină nu sunt de frânare, sunt urme de derapaj. Astfel de urme se formează în momentul în care maşina are o anumită viteză iar şoferul trage de volan pentru a schimba direcţia", explică şeful Poliţiei Rutiere Bihor, comisarul şef Dorin Sava (foto), cel care a coordonat cercetările făcute la locul accidentului.

Ofiţerul susţine că împrejurările în care s-a petrecut evenimentul sunt greu de stabilit, cu atât mai mult cu cât şi expertiza tehnică va fi greu de realizat. Iar cum din maşină au rămas doar bucăţi, e greu de crezut că un rezultat va fi dat în curând. "Eu rămân la ipoteza mea, că i-a căzut ceva micuţului, sau i s-a întâmplat ceva, iar mama a reacţionat imediat, fără să se gândească", zice Sava. Cât despre vina şoferului de TIR, poliţiştii spun că acesta circula pe banda 1, iar dacă ar fi tras şi mai mult dreapta, s-ar fi prăbuşit în şanţ şi, dată fiind încărcătura, ar fi explodat.