Vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, susţine soluţia propusă de preşedintele Pásztor Sandor privind vânzarea clădirii fostei Policlinici Mari, trecută definitiv în proprietatea judeţului după o luptă juridică de peste 10 ani.

Mai bine hotel de lux

Răspunzând întrebării BIHOREANULUI pe această temă, Mang a afirmat luni că ar fi "o mare greşeală" ca imobilul din Republicii nr. 35 să devină sediu al Consiliului Judeţean şi entităţilor subordonate.

"Este o clădire în centrul oraşului, o clădire monumentală. În primă fază am militat pentru mutarea Consiliului Judeţean acolo. Între timp mi-am dat seama că ar fi o mare greşeală pentru că am bloca centrul oraşului cu toţi cei care vin la Consiliul Judeţean şi la instituţiile din subordine", a argumentat vicepreşedintele.

Situaţia, însă, nu este cu nimic diferită acum, sediul CJ din Parcul Traian fiind situat tot într-o zonă centrală, cu parcări puţine. Pe de altă parte, la mică distanţă de fosta Policlinică Mare a fost deschisă prima parcare supraetajată din Oradea, cu sute de locuri, iar o alta, în vecinătatea magazinului Crişul, este în proiect.

Mang a spus că, oricum, în palatul fostei Policlinici s-ar preta un alt gen de activitate. "Cred că acolo s-ar potrivi mult mai bine un hotel de 5 stele, spre exemplu, sau un spaţiu comercial de un alt nivel, care să aducă turişti în Oradea, şi nu unul care să blocheze centrul cu probleme administrative", a spus acesta.

Declaraţii contradictorii

Vicepreşedintele a spus că a fost identificat un teren pentru noul sediu al instituţiei. "Avem un teren de 4.000 mp în zona în care se află astăzi Biblioteca Judeţeană, ITM şi AJPIS, pe care s-ar putea construi un sediu al CJ de exemplu pe trei nivele, cu câte 1.000 mp şi ceva pe nivel", a afirmat Mang.

Şeful PSD a lansat, însă, cu totul alte date decât cele prezentate, săptămâna trecută, de Pásztor. Astfel, Ioan Mang a spus că viitorul sediu ar avea "3.000-4.000 mp", pe când preşedintele spunea că spaţiul necesar ar fi doar de circa 2.000 mp, folosindu-se şi de aceste cifre pentru a argumenta decizia de a vinde clădirea fostei Policlinici, care are peste 5.000 mp, deci ar fi prea mare pentru nevoile CJ.

Mang l-a contrazis pe Pásztor şi pe tema banilor care ar fi necesari pentru reabilitarea clădirii. În timp ce preşedintele instituţiei susţinea că aceasta ar costa de două ori mai mult decât construcţia unui imobil nou, Mang a spus că diferenţa ar fi, de fapt, de un milion de euro.

"Această construcţie (noul sediu – n.r.) de 3000-4000 mp, cum avem şi terenul, nu ar depăşi, la un grad de finisare extraordinar de bună, 4 milioane euro. Reabilitarea clădirii din centru, după experienţa avută cu Muzeul, ne-ar costa 5 milioane euro. Mă rog, asta-i minim. Şi am bloca centrul oraşului. Nici pentru oraş n-ar fi avantajos", a argumentat acesta.

Citeşte şi: 

Soluţia preşedintelui CJ Bihor, Pásztor Sandor, pentru clădirea fostei Policlinici: "O vindem!"

Palat pe moarte: Şefii Consiliului Judeţean Bihor n-au niciun plan pentru clădirea Policlinicii Mari (FOTO)