La doar o decadă şi jumătate de la lansarea sloganului "Să trăiţi bine!", cu care s-au câştigat nişte alegeri în România, a apărut un altul, mult mai puternic, globalizat de-a dreptul: "Să vă spălaţi bine!". Cu acesta nu se câştigă alegeri, ci un pic de igienă şi sănătate pe termen scurt. Dar pe termen lung vom avea de câştigat sau de pierdut?

Acum câţiva ani, când începuseră campaniile de anunţuri de interes general pe TV - alea cu cele trei mese principale, cei 2 litri de apă pe zi şi timpul petrecut cu copiii pentru dezvoltarea lor emoţională - mă gândeam ce bine ar fi să se lanseze campanii similare şi pentru spălatul pe mâini sau pe dinţi, capitole la care România e codaşă prin lumea civilizată. Ei, uite că s-a ajuns şi la astfel de campanii agresive pentru spălatul pe mâni, din păcate în vremuri de pandemie. De cele cu spălatul în gură se ocupă indirect producătorii de paste de dinţi.

Ameninţarea invizibilă care îi face pe oameni să se teamă unul de altul poate provoca şi mai multe necazuri. Teama de infectare îi poate face să nu mai atingă nimic, să nu mai interacţioneze cu alţi oameni, cu animale, să îşi limiteze timpul petrecut afară. Ceea ce îmi aminteşte de un articol citit în urmă cu vreo 10 ani, în care un medic japonez povestea drama unei întregi generaţii de copii crescuţi în condiţii (prea) stricte de igienă şi care, ajunşi la maturitate, s-au trezit cu un sistem imunitar extrem de firav.

Nu fac apologia celor specializaţi în ignorarea igienei, ba chiar mă bucur pentru aceste campanii. Dar, ca în multe alte cazuri, căderea în extreme nu face bine. Copiii vor trebui să se joace în continuare unii cu alţii, să îşi bage mâinile în pământ şi în nisip, să pună mâna pe animale, pe gângănii, să lingă balustrade şi să bea apă de la cişmeaua din colţul străzii. Altfel, aliatul nostru principal, sistemul imunitar, se va lenevi mai tare decât noi după 2 luni de izolare pe canapeaua de la domiciliu.

Ajuns în acest punct cu micro-tratatul meu de medicină şi igienă, trebuie să mă autodenunţ: nu sunt nici medic, nici virusolog, nici "igienolog" şi nu am nici copii. Deci, cei care se vor simţi lezaţi de cele scrise sunt rugaţi să mă ierte. Iar pentru a le fi mai uşor, voi încheia cu o mică amintire de la o nuntă cu ştaif la care am fost invitat, unde mă bucuram de timpul petrecut la masă cu oameni dragi într-o sală elegantă, chiar prea elegantă.

Ne servea un ospătar cu mănuşi albe ca de ofiţer în zi de paradă. Până la o anumită oră a fost foarte atent la nevoile noastre, dar după ce s-a dat tortul, l-am prins mai greu. Trebuia să-i vânăm privirea cu mâinile ridicate ca la şcoală. Pe la 4 dimineaţa l-am convins să îmi umple din nou paharul cu vin. M-am bucurat atât de mult că a venit, încât am ignorat faptul că îl văzusem cu 2 minute mai devreme scărpinându-se în cur, prin pantaloni, cu mănuşile lui albe, ca de paradă, ajunse între timp aproape gri.