În perioada următoare, operatorul licenţiat RER Ecologic Service va împărţi orădenilor care locuiesc la case noi saci galbeni. Aceştia sunt destinaţi exclusiv colectării deşeurilor reciclabile sau aşa-numitei fracţii uscate (PET-uri, hârtie, carton, aluminiu).

Cei 17.000 de saci vor fi împărţiţi de muncitorii societăţii de salubritate în zilele de marţi şi joi, când se colectează deşeurile reciclabile de la orădenii care locuiesc la case. Este a şasea oară când RER Ecologic Service distribuie gratuit sacii galbeni.

Cetăţenii trebuie să ştie că dacă aceşti saci se deteriorează pot aduna deşeurile reciclabile în orice alt tip de sac, atâta vreme cât respectă regula de a nu amesteca deşeurile ce pot fi revalorificate cu cele menajere. Când sunt scoşi în stradă pentru golire, sacii trebuie protejaţi de intemperii, care dăunează deşeurilor reciclabile şi le face să nu mai poată fi valorificate.

Orădenii care doresc să afle când trebuie să scoată sacii pe strada lor pot consulta site-ul societăţii, www.reroradea.ro.