Operatorul licenţiat de salubritate a finalizat în mare parte distribuirea sacilor galbeni către orădenii care locuiesc la case, urmând ca aceştia să fie utilizaţi pentru colectarea deşeurilor reciclabile - hârtie, sticlă, pet-uri, doze de aluminiu. În total, RER Ecologic Service a distribuit peste 16.000 de saci, urmând să mai împartă circa 800 în ianuarie.

Sacii sunt refolosibili, ceea ce înseamnă că odată goliţi de către muncitorii firmei de salubritate, ei vor fi utilizaţi în continuare până la deteriorare. Şoferii autospecialelor vor schimba sacii când vor constata că nu mai pot fi folosiţi.

Colectarea deşeurilor reciclabile de la case va începe în a doua săptămână din ianuarie şi se va face, pentru început, o dată la două săptămâni. Ulterior, colectarea se va face săptămânal. Sacii plini cu deşeuri reciclabile trebuie lăsaţi în stradă, lângă pubele, dar acoperiţi, ca să fie feriţi de ploaie sau ninsoare.