Într-o cafenea din centrul Oradiei, oaspeţii găsesc... sănătate. Lansată de fondatorii francizei Fit Food Way, care a ajuns în toată ţara, noua franciză made in Oradea, denumită Sago, le oferă clienţilor nu doar aromate sortimente de cafea de specialitate, ci şi o gamă variată şi gustoasă de sucuri naturale, smoothie-uri, sendvişuri, salate, supe-cremă şi feluri principale. Sănătate şi energie, dintr-o lovitură!
Reţeta Fit Food Way
Franciza Sago a fost lansată în 2021 de Cristian Naca, tânărul orădean care se află şi în spatele proiectului de succes Fit Food Way, cu servicii de "diet catering", adică livrare, dimineaţă de dimineaţă, a unor meniuri sănătoase, preparate după sfaturile experţilor în nutriţie.
În câţiva ani, Fit Food Way a ajuns să aibă, cam ca reţelele de telefonie, "acoperire naţională". Franciza este prezentă în peste 20 de oraşe, printre care Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Braşov şi Iaşi, fiind astfel cea mai mare companie de "diet catering" din România.
Direct din cafenea
Cum a fost lansat proiectul Sago Cafe? "A apărut ca răspuns la cererea venită din partea clienţilor noştri, care voiau acces direct la produsele Fit Food Way. Până când am deschis cafeneaua, preparatele noastre puteau doar să fie comandate, cu o zi înainte, online", explică orădeanul Cristian Naca.
De vara trecută, bunătăţile marca Fit Food Way pot fi cumpărate şi direct din cafeneaua Sago Cafe, situată pe Calea Republicii nr. 28/A (în apropierea Crişul Shopping Center). Între timp, s-au deschis două francize Sago Cafe în oraşele Braşov şi Sibiu. Vor urma şi altele...
Cu arome
Cei care trec pragul Sago Cafe găsesc, în primul rând, cafele de specialitate, ce provin din Columbia, Guatemala şi Brazilia. "Cafeaua este adusă de la ferme mici, boabele sunt culese de fermieri, procesul nu este unul industrial, iar apoi sunt prăjite artizanal. În felul acesta, se păstrează cele mai bune calităţi ale cafelei", spune proprietarul.
Opţiunile de băuturi calde sunt numeroase, printre care latte, flat white, iced coffee, orange cappuccino, ciocolată caldă, matcha latte şi chai latte. Tot la Sago, oaspeţii găsesc sucuri 100% naturale, presate la rece, de pildă din mere şi cătină, din măr-morcov-ghimbir sau din cartof dulce-măr-sfeclă roşie, precum şi diferite sortimente de kombucha.
Şi dulce, şi sănătos
În fiecare dimineaţă, cafeneaua Sago din centrul Oradiei este aprovizionată cu mâncăruri preparate de Fit Food Way, după aceleaşi reţete sănătoase folosite şi pentru serviciul de catering. Astfel, clienţii pot să-şi cumpere "to go" nu doar cafele, ci şi salate, supe-cremă, preparate pentru mic dejun (terci de ovăz cu nuci, english breakfast), feluri principale (de la steak la curry), sendvişuri şi alte bunătăţi.
Tot la Sago, oaspeţii găsesc şi deserturile speciale create de Fit Food Way, astfel încât să-i mulţumească pe amatorii de dulce, dar totuşi să le ocrotească sănătatea. Printre acestea se numără budincă de chia cu ciocolată neagră şi vişine, budincă de tapioca şi tartă lime.
Sago Cafe este deschisă de luni până vineri între orele 7 şi 20, iar sâmbăta între orele 8 şi 14, cu o ofertă ce nu dezamăgeşte. O garantează gurmanzi din toată ţara...
(advertorial)