Conducerea Teatrului Regina Maria a decis să închidă temporar sala Arcadia, unde se ţin tocmai spectacolele pentru copii, din cauza unor nereguli la instalaţia electrică.

"Teatrul Regina Maria anunţă cu regret suspendarea activităţii la Sala Arcadia (situată în Pasajul Vulturul Negru) până în data de 15 ianuarie 2016. Această decizie a fost luată din cauza unor nereguli descoperite la instalaţia electrică, care, fiind veche, nu mai face faţă cerinţelor tehnice actuale, motiv pentru care ne vedem obligaţi să reabilităm reţeaua sălii, pentru a nu periclita siguranţa spectatorilor", se arată într-un comunicat trimis vineri de conducerea instituţiei.

Neregulile au fost descoperite în timpul unor controale recente ale ISU Crişana la sălile Teatrului Regina Maria. Cu toate acestea, nu pompierii au dispus închiderea sălii Arcadia, situaţia nefiind una atât de gravă.

"Noi ne-am autosesizat şi am decis să reparăm problema şi să evităm vreun scurtcircuit sau vreun accident. Instalaţia electrică de la Arcadia este una veche, de pe vremea construirii clădirii", a precizat pentru BIHOREANUL Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria.

La jumătatea lunii ianuarie a anului viitor, sala va fi redeschisă. În paralel, Teatrul Regina Maria a început demersurile pentru intrarea în legalitate cu Sala Mare din Piaţa Ferdinand, care aşa cum a relatat BIHOREANUL, nu are autorizaţie de funcţionare, dar îndeplineşte mai toate condiţiile de securitate la incendiu.

"În fiecare an am primit amendă pentru că uşile metalice care trebuie să etanşeizeze scena nu sunt conforme, fiind vechi. Şi această problemă, precum şi cea cu instalaţia electrică de la Arcadia sunt în curs de remediere. Am primit banii, am făcut achiziţia uşilor şi le vom monta", a mai precizat Daniel Vulcu.

Pe de altă parte, spectatorii care şi-au cumpărat bilete pentru spectacolele programate în luna decembrie la Sala Arcadia îşi pot recupera banii prezentâdu-se la agenţia teatrului, de luni până vineri între orele 10 şi 19, respectiv sâmbăta şi duminica între orele 10 şi 13.