Sala de sport a Universităţii din Oradea va găzdui în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă, întrecerile Cupei României la karate kyokushin.

Competiția, organizată de Federația Română de Karate Kyokushin, Clubul Sportiv Universitar Oraea și CS Gym, este ultima din acest an din calendarul federației de specialitate și respectă regula de a se desfășura an de an la Oradea în luna decembrie.

Întrecerile, programate să debuteze de la ora 11, sunt adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Ca de obicei, și de această dată, după competiție, FRKK, a cărei președinte este orădeanca Anca Wallmen, va premia cei mai buni sportivi de la toate categoriile și cele mai bune cluburi pe anul 2014.