Ca de obicei, la început de an, cluburile orădene JC Liberty, CSM şi LPS Bihorul vor organiza un stagiu internaţional de judo de pregătire. Acesta va avea loc în perioada 8-14 februarie, la Sala LPS Bihorul, situată pe strada Matei Basarab, nr. 4, şi este rezervat categoriilor de vârstă de seniori, U23, U21 şi U18, atât la masculin cât şi la feminin.

Potrivit antrenorului Aurelian Fleisz, Centrul de judo din Oradea oferă cele mai bune condiţii de pregătire pentru sportivi, dar "şi posibilităţi de cazare şi masă la preţuri avantajoase".

Astfel, stagiul de la Oradea va reprezenta un bun prilej de pregătire pentru judoka care vor opta să participe în vederea competiţiilor din acest an.

În fiecare zi, pe perioada stagiului, vor avea loc câte două sesiuni de antrenament de tehnică şi randori. Vor participa loturile olimpice de seniori şi tineret ale României, dar şi echipe din Ungaria, Austria, Republica Moldova şi România.