Situaţie bizară la nivelul mai multor Inspectorate Teritoriale de Muncă din ţară, unde angajaţii s-au au primit, pentru luna noiembrie, salarii diminuate, pe motiv că şefii lor au decis să plătească sumele obţinute în urma unor litigii vechi şi n-au mai rămas bani de lefuri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţând că nu a fost informată și că a aflat de situație din presă.

"Solicitând să aflu cum s-a ajuns în această situaţie, în condiţiile în care la rectificare eu am cerut Ministerului Muncii şi instituţiilor din subordine să îmi comunice ce necesităţi sunt şi nu am primit nicio informare de la Inspecţia Muncii, înţeleg că decizia instituţiei a fost să plătească dintr-o dată datorii restante rezultate din litigii vechi de 2 ani între angajaţi şi inspectoratele teritoriale de muncă. Astfel, au lăsat instituţia fără bani de salarii", a spus, conform HotNews.ro, Violeta Alexandru la începutul şedinţei de guvern de vineri seară.

Ea a mai spus că că în această seară a primit o adresă din partea şefului Inspecţiei Muncii, care a anunţat-o că nu mai sunt bani pentru salarii pentru luna noiembrie şi a precizat că şefii teritoriali ai instituţiei au luat singuri decizia de a achita datoriile. Astfel, bugetul a fost golit şi nu au mai rămas bani pentru salarii.

Violeta Alexandru i-a transmis premierului că va lua "măsuri administrative" legate de şefii ITM-urilor care au luat această decizie fără să o anunţe şi împotriva şefului Inspecţiei Muncii (Danteş Nicolae Bratu), "primul" care ar fi trebuit să o informeze.

Premierul Ludovic Orban a spus că vor fi alocaţi bani din Fondul de rezervă pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii astfel încât să fie acoperită plata salariilor. "Doamna ministru, trebuie să faceţi un calcul şi să alocăm din fondul de rezervă o sumă pentru suplimentarea bugetului ministerului muncii astfel încât să fie acoperită plata integrală a salariilor", a spus Ludovic Orban conform Digi24.ro.

Ministrul Muncii a făcut referiri la scandal şi pe pagina sa de Facebook, sugerând că ar fi vorba despre un sabotaj.

"Situaţia de la IM (Inspecţia Muncii) şi ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă) are aspect de prost management. Înclin să cred că este mai mult. Cam aşa arată lucrurile când vreau să fac treabă. Aproape în fiecare zi la fel. Voi lua măsuri. Suspend puţin lucrurile atât de necesare pe care lucram. Ca să rezolv crize", a scris Violeta Alexandru.

Cristian Vasilcoiu, fost consilier în Ministerul Muncii în mandatul Liei Olguţa Vasilescu, a scris vineri pe Facebook, că "angajaţii Inspecţiei Muncii au primit astăzi salariile... diminuate cu procente cuprinse între 15% şi 30%, în funcţie de judeţ", mai notează HotNews.ro.