A fost furnicar, sâmbătă, în Salonta. Mii de oameni au ieşit din case pentru a celebra Zilele Salontane 2017, o sărbătoare cu o multitudine de evenimente.

În jurul orei prânzului, în piaţa oraşului, nu era forfotă mare. Câteva sute de oameni mişunau în zonă, curioşi de oferta comercianţilor: de la tot felul de brizbrizuri colorate, până la mâncăruri precum mititei, frigărui ori kurtos kalacs. Cei mai fericiţi erau copiii, care s-au încumetat să se dea cu maşinuţele, sau, câţiva metri mai încolo, să plutească în piscine gonflabile, "închişi" în baloane. Agitaţie a fost şi în preajma scenei, la un concurs de box organizat de clubul Basti Box din oraş.

Adevărata petrecere se dădea, însă, câteva sute de metri mai jos, la stadion, unde curioşii asistau la un concurs de atelaje sau… degustau. Peste 20 de echipe, fie că e vorba de prieteni, de companii sau de partide, s-au întrecut, sâmbătă, în gătitul gulasului, un concurs deja tradiţional.

"Am format mai multe echipe şi gătim pentru noi. Nu vindem gulasul, ci pur şi simplu îl savurăm în familie sau cu prietenii", a povestit o bucătăreasă. "Am făcut un gulas după reţeta noastră tradiţională, a salontanilor. Am pus, bineînţeles, şi condimente secrete", s-a lăudat un alt bucătar.

La final, toţi participanţii au fost lăudaţi şi au primit medalii, locul 1 fiind ocupat de echipa PSD din oraş, dar s-au acordat şi trei premii speciale, "Ceaunul de Aur". N-a contat atât de mult premiul, cât atmosfera veselă şi colorată. Părea că eşti la o nuntă cu neamurile.

"Cinci ani de zile am demonstrat că suntem o mare familie. Când suntem încercaţi de viaţă strângem dinţii şi mergem mai înainte, dar suntem alături unii de ceilalţi şi la bucurie şi ne căutăm viitorul împreună", a spus primarul Török László, arătându-se mândru de reuşita manifestării.

De altfel, edilul a ţinut să mulţumească public preşedintei Asociaţiei pensionarilor maghiari din oraş, Nagy Irma, care organizează concursul de gulas de 15 ani. După festivitatea de premiere, premianții au lăsat mai multe baloane în văzduh, în timp ce din boxe răsuna imnul UE.

Zilele Salontane continuă sâmbătă seară cu artişti precm Fiesta (ora 21.30), Stan şi Span (ora 22.20) şi Voltaj (ora 23), dar şi cu un somptuos foc de artificii. Duminică, vor fi, însă, noi show-uri, între care un concert dat de Randi, de la ora 20.30, respectiv unul susţinut de Kowalsky şi Vega, de la ora 21.30. Participarea la toate evenimentele cuprinse în Zilele Salontane este gratuită.