Oraşul polonez Lodz a găzduit în weekendul trecut, prima etapă a campionatului european Interliga, competiţie care reuneşte cele mai bune opt echipe de club ale "bătrânului continent".
Începând din acest an şi multipla campioană a României la fotbal-tenis, CS Tengo Salonta, trecută la futnet, a fost cooptată în această competiţie, alături de cinci formaţii din Slovacia şi câte una din Cehia, respectiv Polonia.
Competiţia se joacă în sistem fiecare cu fiecare, o partidă având patru meciuri (un simplu şi un triplu, respectiv două duble, fiecare la două seturi până la 11 puncte). În stabilirea rezultatului se ia în considerare setaverajul (un joc se poate termina cu 8-0 pentru o echipă sau cu 4-4).
Salontanii (antrenor Vasile Sorean sr.) au început excelent Interliga, reuşind trei victorii şi un egal în runda inaugurală.
În primul meci, Tengo a remizat cu DMPK Kosise (4-4), învingând apoi alte trei formaţii din Slovacia (6-2 cu Humenné, 5-3 cu Trebisov şi 5-3 cu Revuca).
Următoarul turneu va avea loc în Slovacia, pe 31 mai, salontanii urmând să joace cu liderul clasamentului, KAC Kosice (echipă ce are un meci mai mult disputat), dar şi Vsetin (Cehia) şi Lodz (Polonia).
La turneul din Polonia, Tengo Salonta a mizat pe jucătorii: Ács Krisztián, Vasile Sorean jr., Alex Sorean, Dorian Olteanu, Illyés Gergő şi Nagy Darius.
"Băieţii m-au surpins şi pe mine prin evoluţia lor foarte bună, dat fiind faptul că am întâlnit echipe din cel mai puternic campionat al lumii, Slovacia. Am început bine şi sper să continuăm tot aşa la următoarele etape", a declarat antrenorul CS Tengo, Vasile Sorean sr.
În luna septembrie, Salonta va fi gazda unei etape de Interligă, mecurile urmând a se disputa la cele două sălii de sport din municipiul de lângă graniţă.