Iubitorii de artă vor putea admira lucrări de pictură naivă la Oradea începând din acest sfârșit de săptămână. Vernisajul Salonului Internaţional de Artă Naivă Oradea, ediţia III-a, va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 12, la Muzeul Oraşului Oradea. 

Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal şi Centrul de Cultură al Judeţului Bihor. 

Aflat la a treia ediţie, Salonul Internaţional de Artă Naivă Oradea reunește 42 de pictori naivi din 15 țări.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, vor fi prezenți unii dintre cei mai renumiţi pictori naivi din ţara noastră, „a căror valoare este demonstrată de succesele deosebite la expoziții importante din Franța, Spania, Italia, SUA, Canada etc. precum și de nenumăratele invitații de a participa la manifestări importante în toată lumea”, dar și artiști valoroși din străinătate. Vor expune pictori din țări precum Spania, Franța, Italia, Germania, Ungaria, Finlanda, Polonia, Lituania, Grecia, Israel, SUA, Columbia, Argentina sau Brazilia.

"Datorită acestei manifestări, Oradea a devenit un pol important al artei naive pe plan internaţional, alături de Paris, Madrid, Katowice, Varenna şi altele, fiind emblematic pentru oraşul nostru. Prima manifestare de acest gen la Oradea a fost Salonul de Artă Naivă din 2014, de la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", a precizat, conform informării, pictorul Mihai Dascălu.

De altfel, la ediţiile precedente au participat pictori naivi precum Giuliano Zoppi din Italia, Alain Donnat şi Jean Deletre din Franţa. 

"Prin participarea personală a unor pictori naivi din străinătate la ediţiile anterioare, Oradea şi judeţul Bihor s-au bucurat de o bună promovare şi pe plan internaţional. În plus, se doreşte realizarea şi pe viitor a mai multor proiecte importante cu operatori culturali din Belgia, Franţa, Spania, Italia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, dar şi S.U.A. (New York, Los Angeles), prin care Salonul Internaţional de Artă Naivă îşi va spori valoarea", a adăugat Dascălu.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 9 ianuarie 2022.  

Vezi mai jos afișul evenimentului!