Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo îi anunţă pe bihorenii care se duc la munte că mai multe porţiuni de drumuri sunt impracticabile pe timp de iarnă.

"Este vorba de sectoare din câteva drumuri, care, în mod normal, pe perioada iernii sunt declarate impracticabile. Vrem să avertizăm persoanele care se aventurează în aceste zone o fac pe propria răspundere", a explicat Adrian Marin, vicepreşedintele executiv al Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Impracticabile iarna

Unul dintre sectoarele închise circulalţiei pe timp de iarnă este cel dintre Barajul Leşu şi Stâna de Vale (pe DJ 118 K). "Cu toate acestea, este posibil ca la iniţiativa proprietarilor de pensiuni din zona Barajului Leşu, drumul să fie degajat pentru acces dinspre Remeţi spre zona de agrement Coada Lacului. Din acest motiv recomandăm celor care, totuşi, doresc să se deplaseze în această zonă să contacteze primăriile şi, eventual, pensiunile din zonă care au postate pe internet datele de contact", a mai precizat Marin. Acesta a adăugat că, în mod cert, sectorul dintre Coada Lacului şi Stâna de Vale nu este accesibil auto.

De asemenea, nu se poate circula nici pe porţiunea dintre Boga şi Răchiţele (DJ 763). La fel ca în cazul porţiunii dintre Leşu şi Coada Lacului, Salvamont precizează că e posibil ca drumul de acces dinspre Pietroasa să fi fost degajat de unii proprietari de pensiuni din zona satului de vacanţă Boga, Valea Aleului şi platoului carstic Padiş. Totuşi, şoferilor li se recomandă să contacteze primăriile din zonă înainte să pornească la drum.

Un alt sector închis este cel dintre Padiş şi Ic Ponor. Cei care vor să se deplaseze spre principalele zone turistice din zonele muntoase, respectiv Satul de vacanţă Vârtop (DN 75) şi Staţiunea Stâna de Vale (DJ 764 A) sunt anunţaţi că drumurile de acces sunt practicabile, dar se circulă în condiţii de iarnă.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor anunţă că niciun drum public din judeţ nu a fost închis din cauza zăpezilor recente. "Potrivit informaţiilor pe care le avem de la Poliţia Rutieră, în judeţ nu există drumuri închise din cauza vremii. Pe toate drumurile publice se circulă în condiţii de iarnă", a precizat Alina Dinu.

Pericol de avalanşă!

Salvamont avertizează practicanţii sporturilor de iarnă că este periculos să se aventureze pe mai multe vârfuri ale munţilor din judeţ. "Recomandăm turiştilor care abordează trasee de creastă, practicanţilor de schi şi snowboard în stil off-pist, practicanţilor de schi fond şi schi de tură să evite următoarele zone: Vârful Poieni - versant sud-vest, Vârful Cârligate - versant sud, Vârful Fântâna Rece - versanţii sud şi sud-vest, Vârful Bohodei - versant vest, Vârful Piatra Tâlharului - versant est", mai precizează vicepreşedintele Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Pe toate aceste vârfuri există risc de avalanşă de gradul 3 spre 4, adică însemnat spre mare.