Serviciul judeţean de salvare montană Salvamont-Salvaspeo, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Bihor, a sărbătorit miercuri 15 ani de la reorganizarea de după '89. După Revoluţie, o mână de tineri pasionaţi de munte şi de căţărări au început să practice şi salvarea montană, însă abia în 1996 a existat o hotărâre de Guvern astfel încât serviciul să aibă un cadru legal de funcţionare, iar salvatorii să nu fie doar voluntari.

"Locaţii am avut foarte multe, de la Casa Armatei, la holuri, beciuri, chiar şi antecamera vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, până să ajungem la un sediu fix", a povestit şeful serviciului, Pinter Istvan, despre greutăţile întâmpinate de-a lungul anului. "În primii ani am mers cu maşinile noastre, echipamentele noastre, banii noştri", a punctat şi Adi Marin, vicepreşedinte Salvamont. În final, însă, lucrurile s-au aşezat, Consiliul Judeţean finanţând activitatea salvatorilor montani. "Această activitate fără susţinere substanţială nu poate funcţiona", a precizat Pinter.

În prezent, la Salvamont-Salvaspeo sunt 25 de salvatori montani atestaţi, 20 de salvatori speologic atestaţi, iar 9 din aceştia au ambele atestate. Serviciul mai are 24 de paramedici pregătiţi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, 6 scafandri, 4 medici specializaţi în cazuri montane, dar şi 16 cursanţi.

"Ca şi cazuistică, în aceşti 15 ani am avut cam 1.500 de victime cărora li s-a asigurat asistenţă, plus aproximativ 5.300 de persoane supravegheate la manifestările de masă, precum concursurile", a mai spus şeful serviciului. Pe lângă colaborarea cu CJ, serviciul mai are strânse legături cu ISU Crişana, SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Cele mai dificile salvări sunt, fără îndoială, cele din peşteri, întrucât coborârea în subteran necesită mai mult personal, mai multe materiale şi mai multă atenţie, mai cu seamă că uneori evacuarea victimelor se face prin locuri strâmte şi periculoase. Cu toate acestea, în cei 15 ani nicio victimă şi niciun salvator nu au decedat în timpul unei acţiuni de salvare. Totuşi, un salvator bihorean a decedat, chiar dacă nu în timpul acţiunilor. Zoltan Buzasi a murit în 2004, îngropat de o avalanşă în timpul unui concurs de schi-alpin. Zoli era şi el unul din membrii fondatori ai Serviciului Salvamont.

Deşi invitaseră mai mulţi şefi de instituţii la conferinţa de presă menită să sărbătorească aniversarea serviciului, salvamontiştilor le-a răspuns doar vicepreşedintele CJ Dumitru Voloşeniuc. Acesta a asigurat serviciul de sprijinul său, mai cu seamă că el a înţeles pe viu ce înseamnă să depinzi de salvatorii montani, la o coborâre făcută într-o peşteră împreună cu ei. "E adevărat că n-am dat importanţă acestui serviciu când eram consilier judeţean, dar când am stat atârnat de o frânghie la 46 de metri înălţime, mi-am dat seama că băieţilor ăştia le trebuie bani, pentru că ori mă scot afară, ori mă lasă acolo atârnat", a spus, glumind, Voloşeniuc.