Serviciul Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor a primit două autospeciale destinate intervențiilor urgente în zone foarte greu accesibile.

Vehiculele se deplasează rapid chiar și pe terenuri accidentate și pot transporta nu doar salvatorii, ci și victime rănite pe munte. De asemenea, sunt dotate cu echipamentele necesare pentru acordarea primului ajutor calificat.

Acest model de autospeciale „corespunde unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate”, a transmis Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Autospecialele au fost cumpărate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu bani europeni. Mașini similare au fost distribuite salvatorilor montani din toată țara.

De asemenea, în același proiect finanțat cu fonduri nerambursabile, IGSU a achiziționat și autospeciale montane pentru Jandarmerie, 13 ambulanțe pentru transportul pacienților cu risc biologic, 35 de perne de salvare de la înălțimi de 16 metri și șase perne de salvare de la înălțimi și mai mari, de până la 60 de metri. De asemenea, s-au achiziționat 29 ventilatoare mici și șapte ventilatoare mari, pentru evacuarea rapidă a fumului și a gazelor din diferite medii și trei autospeciale de comunicații pe unde scurte.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!