La cea de-a IV-a ediţie a concursului internaţional "Mureş Marathon White-Water sports", competiţie de sporturi nautice pe ape montane, Bihorul a avut opt reprezentanţi. Concursul a avut loc în weekend, între localităţile mureşene Meştera şi Răstoliţa, iar în total au participat 131 de sportivi din 5 ţări: România, Ungaria, Bulgaria, Ucraina şi Austria.

Din echipa bihoreană au făcut parte 4 angajaţi ai Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo şi pentru prima oară, judeţul a fost reprezentant şi de o femeie, Kokes Loredana.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Salvamont, bihorenii au avut parte de mai multe ghinioane, de la defecţiuni la ligamente suprasolicitate. Totuşi, au reuşit să urce pe podium. La categoria Kaiac, Ionuţ Stancovici a ocupat locul 2, Ionuţ Bica şi Varabecz Csaba locul 4, iar Nagy Ivan locul 4. La Kanoe dublu, echipa Pinter Istvan şi Nagy Petru s-a clasat pe locul 2.

La secţiunea maraton, categoria Kaiac, Nagy Ivan a luat locul 4, iar la Kanoe dublu Pinter Istvan şi Nagy Petru locul 3.

Echipa "Xtreme Bihor" a fost sponsorizată de firmele orădene Alpin Expe şi Novet Ro, dar şi susţinută logistic Serviciul Salvamont şi de firma Master Adventure Team.