Întâmplarea s-a petrecut duminică seară, echipajele Detaşamentului Pompieri Marghita fiind solicitate să intervină pentru salvarea unei persoane căzute în albia râului Barcău, în apropierea municipiului Marghita.

La locul intervenţiei s-a deplasat imediat echipajul pentru salvări de la înec şi echipa de paramedici din cadrul subunităţii Marghita.

"La sosirea acestora, bărbatul în vârstă de 37 de ani se afla în apă, fiind în pericol de a se îneca. Pentru scoaterea acestuia din râu s-au întrebuinţat echipamente specifice de salvare, victima fiind salvată şi transportată de urgenţă la Spitalul Municipal Marghita pentru investigaţii", se arată într-un comunicat al ISU Crişana.