Linna, o judoka din Afganistan, fostă atletă și acum antrenoare a multor sportivi, inclusiv sute de femei și fete tinere, a reușit să fugă din Kabul datorită intervenției concertate a Federației internaționale de Judo (IJF), condusă de bihoreanul Marius Vizer, a federației și autorităților germane, precum și a membrilor familiei judoului mondial. Ei fuseseră alertați asupra situației sportivei, devenită disperată în țara căzută pradă regimului taliban, ce se opune oricărei forme de emancipare a femeilor.

„Confirmarea a a venit sâmbătă dimineață, 21 august. Linna este în siguranță!”, a anunțat duminică site-ul oficial al IJF.

La doar câteva minute după aterizarea în Germania, Linna s-a declarat total epuizată, dar liniștită că se află acum într-un loc sigur: „A trebuit să fug din Kabul. În mulțimea din jurul aeroportului, mi-am pierdut pantofii și a trebuit să umblu desculță. Erau împușcături de jur împrejur. A trebuit să-mi părăsesc țara pentru că eram în pericol iminent de moarte. Am încercat din greu și iată că am reușit", a spus antrenoarea.

Potrivit IJF, Linna a fost o persoană activă, care nu se temea să încalce codurile și cutumele locale pentru a permite femeilor să aibă acces la educație și la sport și, printre altele, la judo, dar de luni de zile și înainte de ofensiva talibanilor, ea lansase apeluri de ajutor. Când regimul democrat a căzut în cele din urmă, viața ei a fost complet răsturnată. A rămâne în Afganistan, având în vedere angajamentul ei față de emanciparea femeilor, devenea sinonim cu punerea vieții sale în pericol.

Un lanț eficient de solidaritate a fost repede pus în aplicare atunci când apelul de ajutor al Linnei a sosit în Bavaria, în sudul Germaniei, apoi către IJF și Federația Germană de Judo, care apoi au pus totul la punct și au lucrat pentru ca „extragrea” Linnei să poată avea loc. Părăsirea Afganistanului în aceste condiții a fost totuși complicată, pe fondul situației haotice din Kabul.

Haosul de pe aeroportul internațional din Kabul, surprins de imaginile transmise de Linna

Teo Pop, de la biroul prezidențial al IJF, care a coordonat comunicarea între diferitele părți, a explicat: „Au existat mai multe planuri de evacuare, planul A, B și C. Am schimbat multe și am rămas în contact constant cu Linna, pe cât era posibil, dar ea a fost acolo și a trecut prin acest iad. Este uimitor că a reușit să ajungă în Germania. Astăzi suntem cu toții foarte bucuroși de acest lucru".

"Este o veste minunată să știm că Linna este în siguranță după o plecare periculoasă și foarte complicată din Afganistan. Aș dori să mulțumesc autorităților germane, federației germane și tuturor celor care au intervenit în culise pentru a permite Linnei să ajungă pe teritoriul european. Este o veste minunată să știm că familia noastră sportivă este capabilă să se reunească în astfel de circumstanțe", a declarat Marius Vizer (foto), președintele IJF.

„Mulți oameni, care nu pot fi menționați din motive evidente de securitate, au lucrat pentru acest final fericit. Linna este în siguranță. Cu toate acestea, ea a lăsat totul și toată familia în urmă, fără nicio revenire posibilă. Este pe cale să intre într-o viață nouă, o viață în care va continua să primească cu siguranță sprijinul întregii familii de judo”, transmite IJF.