Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a început cursurile de pregătire cu primii 14 voluntari care s-au alăturat detaşamentelor de pompieri, pentru a participa la misiuni de urgenţă.

Recrutarea s-a făcut în cadrul proiectului "Salvator din pasiune", derulat în premieră de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar în plan local de ISU Crişana.

"Cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, voluntarii noştri provin din categorii socio-profesionale diverse (elevi, studenţi, agenţi de poliţie, jurnalişti, ingineri, casieri, etc..), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

După ce vor parcurge programele de pregătire, inclusiv noţiunile de prim ajutor de bază pe care le vor învăţa la Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă din cadrul inspectoratului, voluntarii vor putea participa la misiuni de intervenţie, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat şi vor fi angrenaţi în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv.

"Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concertat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor", a mai spus Roşca.