Într-un beci din centrul oraşului, orădenii sunt invitaţi să descopere comori. Au din ce alege, aşteptându-i peste 15.000 de „tezaure”...
De peste zece ani, orădeanul István Lőrincz strânge cărţile pe care orădenii le aruncă la gunoi, convins că niciun scriitor nu merită această pedeapsă, iar în pasiune i s-a alăturat şi soţia, Krisztina Bota. Cei doi au înfiinţat Asociaţia Salvatorilor de Cărţi, în numele căreia adună volumele nedorite şi le împart celor dornici să descopere fascinanta lume a poveştilor...
De la tomberoane
István a început să adune cărţi din întâmplare, când a trecut pe lângă un container de gunoi şi a văzut zeci de cărţi aruncate. „Erau două cutii mari de banane, pline. Am zis că e mare păcat, mulţi şi-ar dori să le citească”, povesteşte bărbatul. Mărturiseşte că el însuşi, când a fost elev, a visat la multe cărţi. „Şi atunci, ca acum, cărţile erau scumpe”.
A început să colecţioneze cărţi abandonate la tomberoane, crezând că se va rezuma să le citească şi să le păstreze. „Îmi place să citesc cam orice, mai puţin cărţi poliţiste”, spune István, convins că toţi trebuie să rămânem curioşi şi să ne facem timp să citim. El însuşi îşi găseşte greu timp pentru citit, între munca voluntară de salvator, meseria de sunetist la Teatrul Szigligeti şi viaţa de familie. Norocul lui este că soţia, Krisztina, îi împărtăşeşte preocuparea.
De multe ori, orădenii care îi văd că strâng cărţile de la gunoi îi abordează, oferindu-le alte volume. „Cel mai des, sunt tineri care au moştenit o casă sau un apartament şi vor rapid să golească tot”, explică István.
Mină de comori
După ce şi-au umplut casa cu mii de cărţi, cei doi soţi şi-au dat seama că au nevoie de o soluţie. Au înfiinţat Asociaţia Salvatorilor de Cărţi şi au început să împartă volume. „Am lăsat cărţi prin parcuri, prin copaci şi pe bănci, pentru cei care vor să se relaxeze citind în aer liber”, spune István. Uneori, de la distanţă, István a urmărit reacţiile orădenilor şi s-a bucurat să vadă că mulţi i-au înţeles gestul şi nu au vandalizat volumele. „Nu mă deranjează dacă iau cărţile cu ei. Oricum, când nu mai are rostul ei, cartea tot la noi ajunge”, spune orădeanul.
Anul trecut, salvatorii au deschis în beciul unei case de pe strada Cuza Vodă nr. 27 un fel de bibliotecă, unde oricine poate sta să citească ori să ia cărţi, contra unei donaţii, care poate fi o sumă de bani sau o altă carte. „I-am spus «Mina de comori» la sugestia unor cititori, care au zis că noi avem adevărate comori aici”, spune Krisztina.
Anticari voluntari
În Mina de comori stau ticsite acum peste 15.000 de cărţi, din toate domeniile şi în mai multe limbi. Uneori, bătrâni care au colecţionat volume o viaţă întreagă vin direct cu ele aici. „Se tem că după ce vor muri, cărţile lor vor ajunge la gunoi, aşa că preferă să le doneze”, spune István.
Se întâmplă, ce-i drept, şi ca urmaşii să le vrea înapoi. „Odată, ne-am trezit aici cu un tânăr plin de tatuaje şi piercing-uri - nici n-ai fi zis că apreciază cărţile - care a vrut să cumpere tot ce a donat tatăl lui. I le-am dat”, povesteşte salvatorul. István încearcă mereu să-i „citească” pe cei care vin să aleagă cărţi. „Unii luau cărţi şi apoi le vindeau pe sume mari. De-aia acum pe fiecare carte punem ştampilă şi semne pe care doar noi le ştim”.
De marţi până sâmbătă, Mina este deschisă între orele 15 şi 20 şi nu este zi în care să nu aibă vizitatori. Cei mai mulţi orădeni caută cărţi pentru copii, de dezvoltare personală sau de afaceri, dar sunt mulţi care scotocesc fără o ţintă anume. Gazde le sunt István, Krisztina sau voluntarii care îi ajută, cum este Edina Doczi (foto). „Pentru că le apreciez munca, am decis să-i ajut, cum pot. Nu e demodat să apreciezi ce este valoros”, spune tânăra.
Proiecte de viitor
Anul trecut, cărţile au fost plimbate şi prin oraş, cu o bicicletă anume concepută, trimisă la Oradea de o firmă din Ungaria. „Era un concept de anticariat mobil, care mi-a plăcut. Fiecare carte costa 5 sau 10 lei şi se vindeau bine. Dar am renunţat pentru că firma din Ungaria era interesată doar de profit, nu de soarta cărţilor”, spune István.
Ar fi vrut ca banii să fie reinvestiţi în folosul cărţilor, aşa cum fac el şi Krisztina cu toate donaţiile strânse. Acum, au în plan să amenajeze o sală de lectură, unde să poată ţine ateliere gratuite pentru copii ori seri de literatură. În această vară, ar fi vrut să organizeze un maraton de citit în aer liber, în Oradea, dar pandemia de Covid-19 le-a încurcat planurile.
De asemenea, cei doi se gândesc să transforme Mina într-un anticariat social, unde fiecare carte să aibă un preţ, între 3 şi 30 de lei, şi să poată fi vândute şi online. „Banii vor fi folosiţi tot de asociaţie, nu facem o afacere din asta, nu e de noi”, spune István. La fel ca soţia lui, tot ce-şi doreşte este să salveze de la dispariţie cât mai multe cărţi. Şi, pe cât posibil, să găsească şi mâinile dornice să le răsfoiască...