Mutat în casă nouă, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) a dat startul proiectului "Hai şi învaţă să salvezi o viaţă!", în cadrul căruia doritorii au posibilitatea să primească, gratuit, lecţii de resuscitare.

Cursurile se desfăşoară în fiecare primă zi de sâmbătă a fiecărei luni, între orele 10 şi 14, la sediul SAJ din Strada Sucevei nr.24, în colaborare cu Asociaţia pentru Viaţă Ambulanţa Bihor, cu condiţia ca doritorii să aibă 14 ani împliniţi.

Potrivit dr. Emil Boţcău, coordonatorul acestui proiect, ideea a fost primită cu braţele deschise de bihoreni. "Până acum, avem înscrişi până în luna martie, în doar o săptămână. Dorinţa populaţiei de a face aceste cursuri este neaşteptat de mare, iar asta este bine", a precizat dr. Boţcău.

O primă lecţie s-a şi desfăşurat, deja, sâmbăta trecută, la ea luând parte în special tineri.

"La finalul cursului, participanţii vor cunoaşte manevrele de bază de resuscitare efectuate în caz de stop cardiorespirator, să utilizeze un defibrilator automat, să efectueze corect punerea în poziţia laterală de siguranţă a unei victime inconştiente şi să acorde primul ajutor de bază în caz de obstrucţie de căi respiratorii superioare", după cum arată o informare postată pe siteul ambulanţei.

Medicii şi asistenţii medicali care vor asigura aceste cursuri sunt instructori-formatori acreditaţi.

De precizat că doritorii pot participa la o singură şedinţă de training. Înscrierile se pot face pe site-ul www.ambulantabihor.ro completând formularul online, fie la e-mail ambulantabihor@gmail.com sau telefon: 0720506523, zilnic între orele 19-21, coordonator dr. Emil Boţcău.