Sâmbătă, 7 iunie, copiii care s-au înscris la cursul de tenis care va debuta la Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea sunt aşteptaţi la ora 9 de antrenorii şi instructorii care se vor ocupa de pregătirea lor în cursul anului 2014. Până acum, s-au înscris 53 de copii, dar lista este încă deschisă.

Lecţiile de tenis sunt gratuite, cursurile adresându-se în primul rând familiilor cu venituri modeste.

Copiii vor trebui să aibă asupra lor echipamentul de sport specific orelor de educaţie fizică.

Conform directorului CS Voinţa, Mircea Drăgoi, clubul va asigura fiecărui participant câte o rachetă de tenis şi mingile necesare desfăşurării lecţiilor. Patru tehnicieni îşi vor oferi serviciile pe bază de voluntariat pentru ca aceşti copii să descopere ce înseamnă un forehand sau un backhand, dar şi să înveţe elemente din şcoala alergării, săriturii sau aruncării.

"Părinţii trebuie să ştie că tenisul ca şi oricare sport nu contribuie doar la pregătirea fizică a copiilor. Practicarea tenisului stimulează încrederea în sine, viteza de reacţie, îmbină disciplina cu libertatea de a improviza, rigoarea tehnică şi imaginaţia. Este un sport al surprizei şi preciziei, dar mai ales al bucuriei de joc", a declarat directorul clubului Voinţa, Mircea Drăgoi.

Detalii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0723.391.348.