Terenurile Arenei "Voinţa" vor găzdui în perioada 19-25 iulie, întrecerile celei de-a XII-a ediţii a turneului naţional de tenis dotat cu Trofeului Damaco.

Competiţia, de categoria I în cadrul calendarului Federaţiei Române de Tenis, se adresează sportivilor de 10, 12 şi 14 ani şi este adresat atât fetelor cât şi băieţilor. La categoria de vârstă de 14 ani vor avea loc şi întreceri de dublu, în timp ce la celelalte două, doar de simplu.

Conform directorului clubului organizator, CS Voinţa, Mircea Drăgoi, sunt aşteptaţi în jur la 60 de tenismeni din întreaga ţară, numai că înscrieri se pot face până vineri, inclusiv.

Turneul, care pentru prima oară are categoria I, este organizat de CS Voinţa în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea şi are ca partener oficial Grupul de Firme Damaco. De altfel, patronul GF Damaco, Mircea Maier, prezent la conferinţa de presă ce a anunţat competiţia, a disputat şi un schimb de mingi prelungit cu câţiva dintre jurnalişti, împreună cu Mircea Drăgoi. "Ne dorim continuitate, iar tenisul este un sport frumos, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, un sport nobil, care practicat creează şi un corp sănătos. Sperăm ca ascensiunea Simonei Halep să atragă şi mai mulţi copii către această frumoasă disciplină sportivă", a declarat Mircea Maier.

"Ne bucurăm că în condiţii destul de grele financiar vorbind se găsesc oameni care susţin sportul, iar unul dintre aceştia este Mircea Maier, care iată ne-a ajutat să ajungem la această ediţie cu numărul 12 a turneului", a replicat, în schimb, directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi.

Bugetul competiţiei este de 6000 de lei, dintre care 4000 sunt rezervaţii premiilor. Se va juca cu mingi Dunlop Fort, arbitru va fi timişoreanul Gheorghe Schipor, iar director de turneu va fi Ioan Temian.

Având în vedere că este de categoria I, pe lângă premii, câştigătorii categoriilor vor primii şi 500 de puncte în clasamentul naţional, finaliştii, 300 de puncte, iar cei de pe locul III, 150 de puncte.

La competiţie şi-a anunţat prezenţa şi un grup de sportivi rezidenţi în Oman, dar care sunt pregătiţi de doi antrenori români, dintre care, unul din ei, Horia Matei , este orădean.

Din Bihor vor participa tenismeni din Oradea, Ştei şi Salonta, iar din Oradea, de la cluburile Voinţa, Sănătatea şi Speranţa.

La final, sportivul considerat cel mai bun tenisman al turneului va primi şi un telefon de ultimă generaţie din partea lui Daniel Marian, patronul GSM Shop.