Luptătorul Alexandru Lungu a revenit în mijlocul protestatarilor anti-Covid-19 din Piaţa Unirii, după ce, serile trecute, a anunţat că se retrage de la manifestări, deranjat că unii oameni au mers în centrul oraşului cu însemnele AUR.
Sâmbătă seară, la cel de-al şaselea protest consecutiv din centrul Oradiei, la care nu s-au strâns decât 100 de participanţi, Lungu a stat umăr la umăr cu deputatul independent, ex-AUR, Mihai Lasca, şi a avut un mesaj dur faţă de concitadinii săi, spunând că îi este ruşine că este orădean.
"De un an Covidul fuge de mine"
"Am venit pentru libertatea mea şi a copiilor mei, în loc să stau acasă şi să mănânc sarmale, ca alţii. Îmi pare rău, îmi e ruşine în momentul ăsta că sunt orădean, îmi pare rău că suntem aşa puţini, dar nu contează, contează că suntem unii care credem în libertate şi în drepturile noastre. Se vor trezi şi restul, probabil va fi un pic târziu pentru ei. Venim aici în fiecare zi şi luptăm pentru ce este al nostru", a spus luptătorul la microfon, aplaudat de oameni.
„Muntele Bihorului” a spus apoi că el nu crede în boala Covid-19, motiv pentru care s-a şi certat cu unii prieteni. "De un an de zile acest Covid fuge de mine. Nu cred că-i plac luptătorii şi oamenii curajoşi care nu cred în el. Din păcate mi-am pierdut câţiva prieteni de când este acest Covid, nu că au murit, Doamne fereşte, ci efectiv avem alte păreri. Abia aştept să vină primul să-mi zică ceva de mască, o să vadă ce-o să se întâmple", a mai zis Lungu.
În timpul discursului său, oamenii au fluturat steagul României şi au mai strigat "Libertate!", iar unii l-au aprobat intens, semn că, la rândul lor, contestă însăşi existenţa virusului care a provocat o pandemie globală.
"Din păcate, mulţi cred, sunt foarte dezamăgit, oameni cu şcoli, facultăţi, cu conturi în bănci, oameni despre care n-aş fi crezut, care gândesc, şi chiar au cultură generală, nu sunt oameni proşti. Totuşi, sunt manipulaţi. Îmi pare rău", a spus el.
"La dans" cu Mihai Lasca
În mare măsură, participanţii la protest sunt aceiaşi ca în serile trecute. Cu precădere, ei sunt tineri nemulţumiţi de restricţiile impuse de autorităţi, în contextul pandemiei de Covid-19, dar şi personaje exotice sau teribilişti care nu doresc decât să se evidenţieze.
În jurul orei 20.45, după o horă încinsă la invitaţia "la dans" a deputatului Lasca, în jurul statuii Regelui Ferdinand, cei circa 100 de protestatari au pornit în marş prin oraş, luând-o spre stada Tudor Vladimirescu. Din coloană lipseşte însă sportivul Alexandru Lungu, care s-a retras discret de la protest, împreună cu însoţitorii săi. Luptătorul a precizat, anterior, că el sărbătoreşte Paştile catolice.
UPDATE, ora 21.15: "Nu mai staţi la balcoane, că o să muriţi de foame"
Protestatarii au continuat marşul pe bulevardul Decebal şi acum se îndreaptă spre Bulevardul Dacia. Ei ocupă o bandă din şosea şi sunt însoţiţi de jandarmi şi poliţişti. Pe podul Decebal, manifestanţii au fost depăşiţi de o Ambulanţă, care circula cu sirene şi girofar.
"Jos Arafat!", "Jos masca!", "Libertate" sunt sloganuri pe care le strigă cel mai des. Totodată, grupul a mai avut mesaje şi pentru orădenii care îi privesc de la geam: "Nu mai staţi la balcoane, că o să muriţi de foame", "Dacă vă pasă, ieşiţi din casă".
Manifestanţilor care au pornit din Piaţa Unirii li s-au mai alăturat şi alţi orădeni, astfel că în marş sunt în jur de 130 de nemulţumiţi, majoritatea fără măşti pe faţă. De altfel, deputatul Lasca i-a îndemnat pe toţi, încă din centrul Oradiei, să-şi dea jos masca.
UPDATE, ora 21.25: S-au oprit ca să se certe şi au fost atacaţi cu un ou!
Pentru câteva minute, protestatarii s-au oprit, la intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, certându-se din pricina traseului.
În timp ce deputatul Lasca chema mulţimea spre Parcul Petofi, un manifestant ar fi vrut să meargă în altă direcţie, ceea ce a provocat tensiuni. El şi Lasca s-au certat, urlând unul la altul. În final, parlamentarul a spus că cei care vor să protesteze să-l urmeze, iar ceilalţi să meargă acasă. Mulţimea a rămas, însă, compactă.
Până la urmă, coloana a repornit în marş, pe direcţia dictată de Lasca.
Imediat după, s-a consemnat un alt incident, ignorat sau neobservat de manifestanţi: dintr-un bloc, cineva a aruncat cu un ou în direcţia lor. Oul a atins doar caldarâmul...
Marşul de protest a continuat pe str. Republicii, pe lângă magazinul Crişul şi pe Bulevardul Magheru.
UPDATE, ora 22.10: Lasca i-a rugat pe jandarmi şi poliţişti să nu dea amenzi
La câteva minute după ora 22, protestatarii au ajuns în Piaţa Unirii, unde marşul lor s-a încheiat. Alte incidente nu au fost consemnate pe traseu.
La microfon, deputatul Lasca i-a rugat pe poliţişti şi pe jandarmi să nu-i amendeze pe manifestanţi, dat fiind că se îndreaptă spre case la o oră la care circulaţia este interzisă. "Jandarmeria, jos pălăria!", a strigat, de unul singur, un protestatar, iar mulţimea a început să se risipească.
Oamenii au de gând să se întâlnească şi duminică, tot pentru a protesta împotriva restricţiilor anti-Covid. Ei au decis că se vor întâlni de la ora 18, în Piaţa Unirii, şi vor stabili de comun acord un traseu, astfel încât să nu mai apară tensiuni precum cele din această seară.