Sângele unui australian a salvat vieţile a două milioane de bebeluşi, pentru că are un tip foarte rar de sânge. Pe baza lui, medicii au realizat chiar şi un vaccin.

James Harrison, în vârstă de 74 de ani, donează sânge de mai bine de o jumătate de secol. Pentru mulţi, James este un erou. I se spune "bărbatul cu braţul de aur". În sângele său se găseşte un anticorp care ajută nou-născuţii să lupte împotriva maladiei Rhesus. Boala este, de fapt, o formă severă de anemie.

Australianul a înţeles câtă nevoie de sânge au spitalele încă de la 14 ani, când, în urma unei operaţii, a avut nevoie de 13 litri de sânge. I-a primit şi, de atunci, a promis că va face şi el donaţii pentru cei a căror viaţă depinde de asta. Despre proprietăţile speciale ale sângelul său a aflat abia după aceea.

"Mă gândesc mereu la următoarea donaţie şi, cu voia lui Dumnezeu, voi ajunge şi la donaţia cu numărul o mie, în septembrie. După aceea... cine ştie, probabil că voi continua...", a spus James Harrison.