România a intrat în asociaţia Frăţia Sabiei de Aur (La Confrerie du Sabre d'Or) ce reuneşte iubitori de şampanie care vor să păstreze tradiţia veche a deschiderii sticlelor cu ajutorul unor săbii speciale.

Aşa-zisa ambasadă a Frăţiei Sabiei de Aur a fost inaugurată, sâmbătă seara, pe terasa restaurantului Graf, în prezenţa unui număr restrâns de circa 30 de invitaţi, printre care şi marele maestru al Confreriei, Philippe Brugnon, precum şi alţi reprezentanţi ai asociaţiei din alte ţări, care au purtat veşminte de cavaleri.

În cadrul evenimentului a fost investită prima locaţie membră din România (Graf) şi au fost înnobilaţi mai mulţi cavaleri-sabreri care, pentru a-şi primi titlul, au făcut demonstraţii de deschidere a sticlelor de şampanie cu ajutorul sabiei, spre deliciul celor prezenţi.

Procedeul constă în lovirea gâtului sticlei de şampanie, care trebuie să fie cât mai rece, cu lama unei săbii, într-un anumit unghi, de 30-45 de grade, şi cu o anumită putere fără a face cioburi. Gâtul tăiat, cu tot cu dop, cade, iar băutura se toarnă din sticla retezată.

Tradiţia sabrării şampaniei s-a născut în vremea războaielor lui Napoleon. După victoriile izbutite pe câmpul de luptă, armata împăratului francez sărbătorea cu şampanie deschisă cu ajutorul săbiilor.

Printre primii sabreri din România se numără Marian Timofti, care a fost investit drept ambasadorul sabrer al ţării, precum şi Septimiu Crişan, somelierul Restaurantului Graf. Şampania deschisă de curajoşi în aplauzele participanţilor a fost servită apoi acestora din urmă, cu urarea "Santé, bonheur, champagne!" (sănătate, fericire, şampanie, n.r.).

Sâmbătă seara, invitaţii restaurantului au mai participat la degustări de vinuri de la Casa Cotnari şi la lansarea unui nou număr al revistei Vinul.ro.