Scandal sexual în Arhiepiscopia Tomisului. Mai mulţi preoţi ortodocşi au fost ademeniţi la lucruri necurate de un fost teolog, nepot de preot, şi un membru al corului Arhiepiscopiei.

Potrivit Digi24, se pare că cei doi tineri le găseau feţelor bisericeşti evenimente la care să slujească. Urma pomana sau masa de botez, unde i-ar fi îndemnat să consume alcool. După ce se asigurau că preoţii nu se mai pot ţine pe picioare, cei doi tineri îi fotografiau şi îi filmau în prezenţa unor fete prostituate, susţin anchetatorii.

Ulterior, preoţii ar fi fost şantajaţi. În schimbul a câteva mii de euro, cei doi tineri le promiteau ca filmarile copromiţatoare nu vor fi făcute publice. Deocamdată însă, la poliţie există o singură plângere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Bogdan Păduraru, Poliţia a fost sesizată asupra şantajului în martie 2012, iar acum dosarul este înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Cei doi tineri sunt cercetaţi acum pentru şantaj.

Enoriaşii preotului care a depus reclamaţia cred că părintele n-a greşit cu nimic.

Cazul se adaugă altor scandaluri care au patat numele Arhiepiscopiei Tomisului. În urmă cu aproape cinci ani, un preot din Cenavodă a fost filmat în ipostaze indencente, iar la începutul lui 2013 consilierul Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, preotul Valeriu Roman, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în lanţ.