Din toamna acestui an, studenții orădeni care învață la specializarea Medicină Dentară vor merge la cursuri într-o clădire modernizată din temelii.

Universitatea din Oradea a câștigat o finanțare de 10 milioane de lei pentru reabilitarea integrală a unei clădiri aflate pe strada Universității, în campusul universitar B, aflat în vecinătate Jandarmeriei Bihor.

Potrivit unui comunicat al UO, clădirea are o suprafață desfășurată de 2.219 metri pătrați și va oferi condiții moderne de studiu pentru mai bine de 600 de studenți. Lucrările sunt deja la un stadiu de 70%, fiind demarate de Universitate din fonduri proprii, dar acum vor fi decontate pe bani europeni.

„În noua clădire a Departamentului de Medicină Dentară vor funcționa peste 60 de unități dentare, o sală cu simulatoare pentru domeniul tehnicii dentare și al stomatologiei, o cameră de radiologie, săli de curs și chiar o sală de primiri urgențe”, a declarat conf. univ. dr. Gabriela Ciavoi, prodecan responsabil cu managementul academic al Facultății de Medicină și Farmacie.

După finalizarea lucrărilor de modernizare, UO se va ocupa și de dotarea ei. „Pe lângă reabilitarea clădirii, vom investi peste trei milioane de lei în dotarea acesteia, bani ce provin dintr-un alt proiect câștigat de Universitatea din Oradea. Sălile de curs vor avea facilități de predare digitale, cu softuri dedicate, la zi”, a precizat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!