Centrul de tineret The Spot din Oradea - axat pe educaţia integrată şi activităţi extra-şcolare - desfăşoară în această săptămână un proiect interesant, denumit "ReCreaţia", în cadrul căruia participanţii, adolescenţi şi tineri, învaţă să se descopere pe sine şi, totodată, să se implice în comunitatea lor, cu ajutorul unor traineri.

În cadrul aceluiaşi proiect, ei participă la sesiuni de discuţii cu mai mulţi invitaţi, între care viceprimarul Oradiei, Florin Birta, care s-a întâlnit miercuri dimineaţă cu tinerii. 

Cunoaştere prin artă

Centrul de tineret The Spot – pus pe picioare la iniţiativa profesoarei Delia Mela, prin Asociaţia Parteneriat pentru Educaţie, din subordinea Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) – organizează şi găzduieşte cursuri de educaţie integrată şi extra-şcolare. Unul dintre obiectivele centrului este acela ca tinerii să-şi descopere o viitoare carieră şi să intre în contact cu ce au de oferit companiile din Oradea.

În săptămâna 24-28 august, la "The Spot" are loc proiectul "ReCreaţia" gândit astfel încât tinerii participanţi - mulţi dintre ei elevi, alţii studenţi - să se cunoască pe sine, cu ajutorul unor traineri. Concret, îndrumaţi de doi studenţi care se pregătesc să devină psihologi la universităţi din Anglia (Ştefania Ianc şi Alexandru Rusneac), tinerii au participat la cursuri de auto-cunoaştere. În plus, o altă tânără (Ruxandra Hule – masterand în Psihologia Artei) i-a ajutat să se exprime prin artă, ţinându-le workshop-uri. 

"Mi-a plăcut foarte mult că am învăţat să privim în interiorul nostru şi să ne descoperim creativitatea pentru a ne putea dezvolta. Mi se pare că a fost un real succes", spune Casian Keresi, un tânăr care participă la programele desfăşurate la The Spot. "Îmi place că aici, învăţăm lucruri pe care nu le învăţăm la şcoală. Sunt lucruri care ne ajută apoi", spune şi Mihnea Mela (13 ani). 

Întâlniri cu mască

În cadrul săptămânii "ReCreaţia", cei care frecventează Centrul de Tineret "The Spot" au parte şi de mai multe întâlniri cu invitaţi din comunitatea orădeană, mai precis cu Florina Rusneac, manager HR la Holcim, Florin Birta, viceprimarul Oradiei, şi Ioana Bordeianu, comisar în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. În cadrul acestor întâlniri, invitaţii le amintesc adolescenţilor cât de importantă este implicarea lor în comunitate, inclusiv prin acte de voluntariat. 

Întâlnirea cu viceprimarul Oradiei, Florin Birta, a avut loc miercuri dimineaţă, la sediul "The Spot", amenajat pe str. Rahovei nr. 1. Responsabili, tinerii organizatori au verificat temperatura fiecărui participant, inclusiv pe cea a invitatului, şi s-au asigurat că toată lumea poartă masca de protecţie. 

Florin Birta le-a vorbit despre importanţa pe care tinerii o au în societate. "Am doi copii, unul de 14 ani şi celălalt de 10 ani. Consider că aş vorbi cu copiii mei. Este foarte important să fiţi pregătiţi, să fiţi instruiţi şi să vă implicaţi în viaţa comunităţii", le-a spus viceprimarul. 

La discuţii cu viceprimarul Birta

La întâlnire au participat 18 elevi şi studenţi din Oradea, între care şi 3 eleve invitate din Negreşti Oaş. Participanţii au avut vârste între 10 şi 19 ani.

Florin Birta le-a explicat câte puţin din ceea ce înseamnă funcţionarea Primăriei Oradea, le-a povestit despre câteva proiecte în derulare şi le-a dat exemple de bună practică în ceea ce priveşte implicarea tinerilor în comunitate. "Am făcut un parteneriat cu Fundaţia Comunitară Oradea care a luat în întreţinere o zonă verde din oraş (n.r. – o parte din Parcul Libertăţii). Zilele trecute am fost pe acolo şi am văzut că au foarte mulţi voluntari, inclusiv în vârstă de 13-14 ani. Ei ajută, de exemplu, la înfrumuseţarea oraşului", a spus viceprimarul. 

În acelaşi discurs, Florin Birta a spus că misiunea administraţiei locale este aceea de a le asigura tinerilor un viitor bun în Oradea, cu locuri de muncă atractive, dar şi cu locuri de distracţie. 

La final, aceştia i-au putut pune întrebări invitatului, fiind curioşi mai ales dacă va mai reveni şi cu altă ocazie la "The Spot". Viceprimarul le-a răspuns afirmativ. 

În această perioadă, la Centrul de Tineret "The Spot" se desfăşoară mai multe activităţi pentru elevi şi studenţi, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii Covid-19. Pe lângă programul "ReCreaţia", o parte dintre elevi participă la programul "Teme zâmbăreţe", coordonat de Marina Baciu, o tânără de 18 ani, absolventă a Colegiului Naţional Iosif Vulcan. "Cum învăţământul a fost blocat din martie, noi încercăm să fixăm acele noţiuni atât la limba română, cât şi la alte discipline cum ar fi robotică, biologie, astfel încât participanţii să fie mai siguri pe ei când încep şcoala", explică Delia Mela, directorul "The Spot".