Luna decembrie este luna cadourilor și a poveștilor, iar Filarmonica Oradea le îndeplinește în egală măsură, astfel că în această săptămână propune trei evenimente. Primul, cel de luni, 8 decembrie, este o premieră specială, cu colinde susținute de Corul de Copii al instituției, marți, recitalul „Reflexe de pian” este o incursiune în lumea sunetelor lui Chopin sau Beethoven, iar joi prin „Poveste de Crăciun” vor fi redate mai multe piese și arii de operă și din genul baletului.

Deși este sold-out de săptămâni bune, datorită interesului mare, merită menționat concertul „Glasuri de Crăciun” de luni seara, de la ora 19, care este o premieră deosebită dat fiind că este primul concert al Corului de Copii, care vor susține colinde românești și internaționale, sub bagheta dirijoarei Nicoleta Țâmpu și în acompaniamentul pianistei Maya Petricău.

Sub titlul „Reflexe pe pian”, cu Oana Csiky în prim-plan, recitalul din seara de marți, de la ora 19, propune „o incursiune în lumea sunetelor ca într-o galerie de oglinzi, unde fiecare lucrare reflectă nu doar epoca în care a fost scrisă, ci și universul interior al ascultătorului.

De la meditația nocturnă a lui Beethoven (Sonata quasi una Fantasia) la lirismul diafan al lui Schubert (Impromptu), de la febra incandescentă a lui Skreabin (Studii în do diez minor) la dramatismul incandescent al lui Chopin (Scherzo nr. 1), programul se construiește ca un joc de reflexii, mereu schimbătoare”, transmit organizatorii.

Filarmonica Oradea redă apoi și „Povestea de iarnă”, a Nașterii Domnului, printr-un concert care împletește arii de operă, cu fragmente cunoscute din genul baletului și cu piese orchestrale. Darurile muzicale vor fi oferite de către mezzosoprana Maria Miron Sîrbu, una dintre cele mai apreciate soliste de operă din România, dirijorul român cu origini grecești Vlad Mateescu și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, în concertul de joi, 11 decembrie, de la ora 19.

Programul cuprinde: ⁠Uvertura „Das Märchen von der schönen Melusine”, op. 32, de Felix Mendelssohn – Bartholdy, O mio babbino caro, de  ⁠Giacomo Puccini, Valse Triste, de ⁠Jean Sibelius, „Non più mesta” din opera „La Cenerentola” de ⁠G. Rossini, „Anitra’s Dance” și „În peștera regelui muntelui” din suita Peer Gynt, de ⁠E. Grieg, Fantezia–Uvertură „Romeo și Julieta” și „Vals” din Serenada pentru orchestră de coarde, op. 48, Tema din „Lacul lebedelor”, The Nutcracker Suite, op. 71a, de ⁠Pyotr Ilyich Ceaikovski, „Voi lo sapete” din opera „Cavalleria Rusticana”, de ⁠Pietro Mascagni, Ave Maria de ⁠Wladimir Gomez, „Mon cœur s’ouvre à ta voix” din opera „Samson et Dalila” de ⁠Camille Saint-Saëns.

Biletele la evenimentele de marți și joi se pot lua la sediul Filarmonicii sau online aici și aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!