Cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor, care a fost sărbătorită pe 20 noiembrie, Consiliul elevilor din Colegiul Național Emanuil Gojdu a dat startul unei campanii care vizează incluziunea și reprezentarea.

De marți până vineri, elevii participă la workshopuri pe această temă, la care participă un membru al Boardului Copiilor sprijinit de UNICEF și psihopedagogul școlii, iar subiectele pe care se axează aceste dezbateri sunt: integrare, toleranță și drepturile copilului în România.

În plus, ca să se asigure că Colegiul Gojdu este un spațiu sigur pentru toți cei care învață acolo, Consiliul a lansat un formular anonim în care elevii pot să povestească când s-au simțit sau nu s-au simțit incluși ori reprezentați în școală.

„Cu o campanie online și cu evenimente fizice, Gojdu este prima școală din Bihor care să facă incluziunea și reprezentarea o prioritate, un lucru foarte important mai ales în climatul actual din învățământul românesc”, se arată într-o informare transmisă de directoarea Anca Mile.

Workshopurile sunt organizate pe clase, în fiecare zi, de la orele 11 sau 12.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!