Actorii trupei Arcadia din Oradea pregătesc opt zile pline cu spectacole şi seri de poveşti, în perioada 15 – 22 mai. Micuţii spectatori sunt invitaţi să participe alături de jucăria lor preferată de pluş, de o păturică colorată, îmbrăcaţi comod, chiar şi în pijamale.

Săptămâna "Poveşti din Arcadia" a fost prezentată marți de şefa secţiei Arcadia, Andreea Costea, şi de secretarul literar al Teatrului Regina Maria, Florina Dometi, în cadrul unei conferințe de presă la sediul trupei din Pasajul Vulturul Negru.

În cadrul programului sunt incluse spectacole precum "Scufiţa Roşie" (15, 16 şi 17 mai), "Isprăvile lui Păcală" (18 mai), "Punguţa cu doi bani" (19 mai), "Frumoasa şi Bestia" (20 mai), "Capra cu trei iezi" (21 mai) şi "Pinocchio" (22 mai) în sala Arcadia.

Apoi, în serile de 20, 21 şi 22 mai, de la ora 18, copiii sunt invitaţi la seri cu poveşti în pijamale.

"Vom pregăti perne colorate pe care vor sta părinţii şi copiii în sala mică, iar micuţii sunt încurajaţi să îşi aducă jucăria lor preferată, o păturică, să fie îmbrăcaţi comod sau chiar în pijamale. Actorii le vor spune poveşti, le vor pune diafilme la videoproiector, se vor juca şi vor afla cum se creează un spectacol", a explicat Andreea Costea (foto stânga)

De asemenea, pe parcursul celor opt zile de spectacole, în foaierul Arcadia va fi amenajată şi o expoziţie de păpuşi, pe care micuţii spectatori vor putea să le mânuiască. 

Ghidul lor prin lumea poveştilor va fi mascota trupei Arcadia (video). "De mult timp ne doream o mascotă. I-am dat viaţă lui Arc, un pui de vultur negru, fiind influenţaţi şi de locul în care noi ne întâlnim cu copiii, în Pasajul Vulturul Negru. Chiar dacă Arc este o specie de pasăre răpitoare, el este inofensiv şi vrea să-i convingă pe semenii săi că au nevoie de poveşti. Vom pregăti în curând şi un spectacol în care Arc va fi protagonist", a spus Florina Dometi.

Spectatorii care ştiu să citească o vor putea întâlni în 18 mai pe actriţa Mirela Niţă Lupu, care le va prezenta cartea sa, "Jurnalul unei poveşti sau cum am devenit spectacol de teatru pentru păpuşi" şi o mulţime de secrete din lumea spectacolelor.

Biletele pentru evenimentele de săptămâna viitoare au fost puse deja în vânzare.

Ele pot fi cumpărate de la agenţia Teatrului Regina Maria, deschisă de marţi până vineri între orele 10 şi 14, sau online de pe Eventim.ro.

Vezi programul complet al spectacolelor: 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!