Şapte câini au fost salvaţi joi de pompierii militari bihoreni, în urma unor misiuni pe care le-au desfășurat în județ. Şase dintre ei se aflau în calea unui incendiu, iar unul a rămas captiv în armătura unei fundaţii.

Potrivit unei informări transmise de biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor, cele două evenimente au avut loc joi dimineaţa, în decurs de câteva ore.

Primul eveniment, un incendiu produs la un adăpost de câini al unei fundaţii în localitatea Păuşa, comuna Nojorid, a fost sesizat la 112 la ora 3.40.

Când pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au ajuns la faţa locului, flăcările se manifestau violent la o magazie, existând pericolul extinderii acestora la ţarcurile şi cuştile câinilor, amplasate în apropiere, şi la o rulotă în care se aflau opt butelii cu gaz.

"Echipajele de pompieri au acţionat pentru stingerea incendiului şi salvarea celor şase câini închişi în ţarcuri aflate lângă construcţia incendiată, împiedicând totodată propagarea flăcărilor la rulota din proximitate", se arată în comunicat.

Focul a distrus, însă, acoperişul magaziei, pe o suprafaţă de circa 60 metri pătraţi, patru ferestre, două uşi şi două dintre cele cinci congelatoare aflate în interiorul magaziei.

Cauza probabilă a incendiului a fost un conductor electric defect.

Comunicatul mai arată că în aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 7.20, pompierii Detaşamentului 2 Oradea au intervenit pe strada Episcop Ion Alexi din municipiu, unde au acţionat pentru salvarea unui câine rămas blocat într-un şanţ de fundaţie, între barele metalice montate pentru turnarea betonului.

Patrupedul, slăbit, dar teafăr, a fost predat persoanei care sunase la 112 şi care a rămas la faţa locului până la finalizarea misiunii de salvare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!