Pompierii militari bihoreni au intervenit, de miercuri după-amiază până joi dimineață, pentru stingerea a șapte incendii de vegetație uscată, unul dintre acestea provocând și pagube materiale însemnate.
Cel mai periculos dintre incendii a izbucnit miercuri după-amiaza, când echipajele Detașamentului Salonta au fost chemate să intervină pe un teren unde erau garate trei semiremorci de TIR, dar și un rezervor de motorină și numeroase cauciucuri uzate.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul, intensificat de vântul puternic și alimentat de stuful din zonă și numeroasele materiale combustibile depozitate pe teren, cuprinsese în întregime o semiremorcă și parțial o alta aflată la câțiva centimetri distanță, precum și mai multe cauciucuri, existând un risc ridicat de propagare a acestuia la o a treia semiremorcă și la un rezervor cu motorină, cu o capacitate de circa 9.500 de litri”, arată un comunicat transmis joi de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.
Pompierii au acționat simultan pentru stingerea flăcărilor și protejarea bunurilor expuse, reușind să lichideze incendiul în aproximativ 30 de minute și să împiedice propagarea acestuia.
În urma evenimentului au ars o semiremorcă, bunurile din interiorul acesteia – material lemnos și cauciucuri –, prelata celei de-a doua semiremorci și 15 cauciucuri uzate.
În aceeași seară, pompierii din cadrul Stațiilor Ștei și Aleșd au intervenit pentru stingerea a patru incendii izbucnite pe terenuri virane și pășuni din localitățile Moțești, Rieni și Lugașu de Sus, mai precizează ISU.
Intervențiile au continuat și pe timpul nopții. Între orele 00.05 și 01.30, pompierii Stației Valea lui Mihai au stins un incendiu de vegetație uscată produs pe Valea Ierului. Ulterior, între orele 01.10 și 05.00, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe o pășune împădurită din Căbești, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ șapte hectare.
„Incendiile menționate, care s-au manifestat pe o suprafață totală de peste 20 de hectare, au fost generate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetației uscate”, subliniază comunicatul.
Reprezentanții ISU atrag atenția că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă, iar nerespectarea legislației constituie contravenție. Persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei.