Ziua de duminică a fost una aglomerată pentru pompierii militari bihoreni, chemați să stingă șapte incendii.

O situație periculoasă a fost în satul Burda, din comuna Budureasa, unde podul și acoperișul unei șuri au luat foc, iar în interiorul construcției erau două butelii, care puteau să explodeze.

„În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, au ars acoperișul șurii, aproximativ 50 de metri pătrați tavan din lemn și circa 10 metri pătrați din acoperișul anexei. Forțele de intervenție au împiedicat propagarea flăcărilor la întregul acoperiș al anexei și în interiorul acesteia și au evacuat din șura afectată de incendiu, două butelii, prevenind producerea unei deflagrații”, a declarat lt. col. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana.

De asemenea, în satul Seghiște, din comuna Lunca, podul unei case a fost cuprins de flăcări, din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Pagubele au fost limitate la doi metri pătrați din tavanul unei camere.

Dintr-o cauză similară, un incendiu a izbucnit la o casă din Dobrești, iar flăcările au afectat aproximativ 50 de mp din acoperișul casei, tavanul unei camere și bunurile din încăperea respectivă.

Și podul unei case din Oradea, de pe strada Cuza Vodă, a luat foc duminică seară din cauza unui coș de fum deteriorat, dar focul a fost stins rapid și astfel că pagubele au fost limitate la o scândură și o grindă.

Tot duminică, pompierii Gărzii Tinca au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la vegetația uscată de pe un teren din Miersig, comuna Husasău de Tinca, iar  echipajele Stației de Pompieri Aleșd au stins două incendii produse la un teren situat în Uileacu de Criș, comuna Tileagd și la o pădure de pin din localitatea Tinăud, unde flăcările au afectat circa un hectar de litieră.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!