Potrivit statisticilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, în cursul serii de joi, nu mai puţin de 7 bihoreni au ajuns la spitalele din judeţ intoxicaţi cu ciuperci.

"O fetiţă în vârstă de 7 ani, din localitatea Subpiatră a fost dusă la Spitalul din Aleşd, apoi transferată în stare critică la Cluj, cu hepatită acută toxică. În urma consumului de ciuperci otrăvitoare, la mulţi copii e necesară curăţirea sângelui prin dializă. Fetiţa era în stare critică, dar pentru că micuţii au o putere de regenerare foarte bună, dacă organismul ei luptă şi rezistă, se va face bine în câteva zile şi probabil că va fi adusă la Oradea", a explicat BIHOREANULUI dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt de la Ambulanţă.

Tot joi, alte două fetiţe, surori, una de 9 şi alta de 13 ani, din Arpăşel, au ajuns la Spitalul Municipal în urma consumului de ciuperci. O femeie de 34 de ani şi un bărbat de 61 de ani, din aceeaşi familie, au fost transportaţi de la Salonta la Spitalul Judeţean, iar tot de la Salonta au ajuns la Oradea o altă femeie de 75 de ani şi un bărbat de 31 de ani, rudenii.

"Ieri am avut într-adevăr, trei familii de intoxicaţi cu ciuperci. Trei persoane au rămas internate pe secţia de Interne, deci nu sunt în stare gravă", a precizat dr. Adriana Casian, medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor şi la SMURD.

Statisticile arată că în ultimele zile tot mai mulţi bihoreni ajung la spitale după ce consumă ciuperci. Joi, de pildă, patru oameni au fost investigaţi de medici. "E sezonul de cules, iar probabil că ciupercile au suferit unele mutaţii, deoarece am avut cazuri în care inclusiv cunoscătorii au avut ghinionul să culeagă şi ciuperci otrăvitoare", a mai spus Boţcău.