Zilele Revistei Familia din acest an se vor ţine pe 25 şi 26 iunie, marcând totodată o aniversare importantă în istoria publicaţiei: 150 de ani de la apariţia primului număr, la Pesta.

Programul sărbătorii va începe joi, de la ora 17, la Teatrul Regina Maria, cu deschiderea festivă. "Va fi o deschidere muzicală, invitaţi fiind soţii Tudor şi Andrada Ciupeiu", a precizat Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia, care va adresa şi un cuvânt de bun venit invitaţilor, mai exact autorităţilor, reprezentanţilor unor instituţii de cultură, respectiv unor publicaţii culturale.

Evenimentul va cuprinde totodată şi un moment liric, mai mulţi poeţi recitându-şi propriile poeme. "Vom înmâna diplome şi medalii celor care au dovedit solidaritate cu destinul revistei", a adăugat Moldovan.

Vineri, 26 iunie, manifestările vor începe la Muzeul "Iosif Vulcan", unde de la ora 10 va fi vernisată expoziţia "Familia - seria a V-a", adică cea actuală, din 1965 încoace. De asemenea, vor fi depuse flori la statuia lui Iosif Vulcan din Parcul Libertăţii. Apoi, între orele 11 şi 13, respectiv 17 şi 19, la Casa de Cultură a Municipiului va avea loc colocviul "Revista Familia - Viaţa şi opera".

În cadrul evenimentului vor fi prezentate momente semnificative din istoria revistei, vor avea loc lecturi publice, precum şi lansări de carte. Între acestea, şi lansarea celui mai nou volum de poezii al lui Traian Ştef, redactorul-şef al Revistei Familia.