Bihorenii n-au contenit să dea foc terenurilor virane nici în cea de-a doua zi de Paşte.
Pompierii au fost chemaţi să stingă trei astfel de incendii, produse în localităţile Valea Crişului (comuna Bratca), Oşorhei şi Gruilung (comuna Lăzăreni). În acest din urmă sat, 9 hectare de terenuri au fost mistuite, cu tot cu mărăciniş şi lăstăriş.
La Valea Crişului, a ars vegetaţia uscată şi gunoaiele de pe o suprafaţă de teren de 500 mp, iar la Oşorhei pe o suprafaţă de circa 3.000 mp.
"Cele trei evenimente menţionate au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deşeurilor ori a vegetaţiei uscate", se arată într-un comunicat transmis marţi de ISU Crişana.
Pompierii reamintesc că aceste incendii sunt periculoase pentru cetăţeni, existând riscul să se propage la locuinţe. Oricine doreşte să igienizeze un teren prin ardere are nevoie de accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi de un permis de lucru cu focul, eliberat de primăria locală.