Primăria comunei Cetariu organizează, în zilele de 4 şi 5 august, o petrecere pentru toţi sătenii, cu prilejul zilei lor.

Programul din cele două zile a fost conceput anume să mulţumească toate gusturile. Prima zi de sărbătoare va începe, la ora 15, cu un concurs de frânghie în care sunt aşteptaţi toţi doritorii şi curioşii. De la ora 18, pe scenă va urca trupa de majorete Mistique&Angels, iar peste jumătate de oră, va avea loc dechiderea festivă a evenimentului.

Apoi, pe scenă vor urca pe rând elevii Şcolii Gimnaziale Benedek Elek, trupa de dans Unique Dance Studio, acordeonistul Rappert Edward, solistul Rius Marius şi cântăreaţa Fatima Mohamed. De la ora 22, va începe discoteca în aer liber.

Duminică, de la ora 10.30, localnicii sunt aşteptaţi la slujba religioasă, iar apoi la ceremonia de depunere de coroane în memoria eroilor din Cele Două Războaie Mondiale.

De la ora 14, va avea loc o paradă a motocicliştilor, iar apoi voia bună va fi "regula". Pe scenă vor urca Kabai Nótaklub (ora 17.30), cu momente de divertismente muzicale, şi Győrgy Botond, care va susţine un moment de stand-up comedy (ora 19.30). De asemenea, pe scenă vor mai urca Corul Bisericii Reformate din Cetariu, cântăreţele Denisa şi Lorena, trupa Tini Dance Center Săcueni şi Sós Fecó és Hencsi (Ungaria). Seara se va încheia tot cu discotecă în aer liber.

Primăria anunţă că doritorii vor avea la dispoziţie posibilităţi de campare.

Mădălina Sim
studentă