A fost o zi de dublă sărbătoare pentru pompierii bihoreni. Miercuri s-au împlinit 85 de ani de la înfiinţarea Companiei de Pompieri Oradea, "bunica" Detaşamentului 1 de azi, ocazie cu care în Muzeul oraşului s-a deschis o expoziţie cu tablouri, afişe şi fotografii care reflectă activitatea militarilor orădeni din ultimele decenii.

În aceeaşi zi, s-au alăturat colegilor şi cei 17 pompieri bihoreni care au fost în misiune în Grecia, ţară care se confruntă cu incendii devastatoare de vegetaţie.

"Totul era ars în jurul meu"

Misiunea din Grecia a salvatorilor români a fost coordonată de prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Crişana, lt. col. Csilik Alexandru, care le-a vorbit jurnaliştilor orădeni despre munca depusă de pompieri acolo.

"A fost o misiune dificilă, o misiune cu care noi până acum nu ne-am confruntat noi în România. Am fost impresionat chiar în prima zi, în momentul deplasării către baza de operaţii, mă uitam în stânga, în dreapta, totul era ars în jurul meu. Vedeam copaci arşi, locuinţe arse, un teren pârjolit de incendii, a fost primul contact al nostru cu o zonă în care trebuia să ne instalăm baza de operaţii", a declarat Csilik.

Pompierii bihoreni au mers să-i ajute pe omologii lor eleni, care au lucrat non-stop, de multe săptămâni, pentru a stinge focarele.

"Îmi rămâne în minte imaginea când un versant întreg este cuprins de flăcări, incendiul se propaga cu o viteză de nedescris, erau rafale de vânt pe care noi în România nu le putem simţi, locuinţele se aprindeau una după alta şi îmi era teamă pentru oamenii pe care îi aveam în coordonare, nu pentru mine. Am fost la faţa locului, am lucrat cu pompierii greci, polonezi, şi cred că am făcut tot ceea ce ne-a fost în putere", a mai spus Csilik.

Pompierii români au lucrat în două ture, de câte 12 ore cel puţin.

"La 7.30 ne întâlneam în baza de operaţii, ofiţerul elen ne stabilea misiunile, la ora 8 toţi plecau pe teren, cu misiuni de patrulare prin păduri, căutare de focare ascunse şi de a le lichida. Mâncarea o asiguram pe teren, le trimiteam la prânz mâncare şi apă, ca să fie hidrataţi şi să aibă putere pentru a lucra, iar în jur de ora 8 seara se întorceau în baza de operaţii şi trăgeam concluziile zilei", a precizat militarul. În ziua următoare, pompierii erau liberi, pentru a se odihni, în timp ce misiunile erau realizate de colegii lor din cealaltă tură.

Pompieri

File de istorie

În aceeaşi zi, comandantul ISU Crişana, col. Sorin Caba, a deschis, la al doilea etaj al Muzeului oraşului Oradea, expoziţia "Cronica prevenirii incendiilor şi a accidentelor de muncă, în imagini", cu fotografii, opere de grafică satirică realizată de plt. Alexandra Paina, care a reprodus imagini din diferite numere ale unei reviste de specialitate din domeniul prevenirii incendiilor din anii comunişti, timbre ori tablouri în relief.

"În 1 septembrie 1936 este ziua în care prima unitate de pompieri din Oradea a luat fiinţă şi astăzi sărbătorim 85 de ani de la acel moment. Am gândit această activitate ca o completare a omagiului adus înaintaşilor noştri şi ne-am gândit să fie ceva inedit, prin expunerea acestor lucrări", a declarat Caba, cu prilejul vernisajului.

Directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Gabriel Moisa, a declarat, la rândul său, că expoziţia organizată de ISU Crişana reprezintă o veritabilă sursă pentru un cercetător istoric. Expoziţia va rămâne deschisă publicului în toată luna septembrie.

La evenimentele festive de miercuri au luat parte şi foşti comandanţi ai ISU Crişana, precum Ioan Baş ori Adrian Pădurean.

În curtea Cetăţii, pompierii au făcut şi demonstraţii de intervenţii, însă vremea capricioasă a influenţat numărul spectatorilor.

(video: Paul Lelea)